StiripesurseSintezeSiria participă la prima reuniune a Ligii Arabe după 11 ani...

Siria participă la prima reuniune a Ligii Arabe după 11 ani de izolare diplomatică

Publicat:

Siria a pus capăt celor peste zece ani de izolare diplomatică în cadrul Ligii Arabe, responsabili sirieni participând luni la o sesiune pregătitoare înaintea summitului de vineri al organizaţiei din Arabia Saudită, informează AFP, potrivit agerpres

“Bun venit Republicii Arabe Siriene în cadrul Ligii statelor arabe”, a declarat ministrul finanţelor saudit Mohammed Al-Jadaan, în timpul reuniunii de la Jeddah, transmisă în direct de canalul de televiziune public Al-Ekhbariya.

Citește și : Kemal Kiliçdaroglu, politicianul care vrea să îl detroneze pe Erdogan

Este pentru prima dată când responsabili sirieni participă la o reuniune a Ligii Arabe după noiembrie 2011, când organizaţia panarabă a suspendat participarea Siriei condusă de preşedintele Bashar al-Assad, din cauza reprimării violente a manifestaţiilor care au degenerat într-un conflict ce s-a soldat cu peste 500.000 de morţi şi milioane de refugiaţi.

Într-un context regional de apropieri diplomatice, Liga Arabă a reintegrat pe 7 mai regimul sirian, garantând astfel revenirea lui Assad în sânul organizaţiei panarabe.


Prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, l-a invitat pe 10 mai pe preşedintele sirian să participe la summitul anual ce se va desfăşura vineri în oraşul de coastă Jeddah, de la Marea Roşie. Aceasta este prima sa participare după 2010, când summitul Ligii Arabe a avut loc în Libia.

Capitalele regionale s-au apropiat puţin câte puţin de Assad, care s-a menţinut la putere şi a recuperat teritorii pierdute, cu susţinerea crucială a Iranului şi Rusiei, chiar dacă regiuni întinse din nordul Siriei se sustrag în continuare controlului guvernului sirian.

Emiratele Arabe Unite şi-au restabilit legăturile cu Siria în 2018 şi s-au plasat recent în fruntea eforturilor menite să reintegreze regimul de la Damasc.

Activitatea diplomatică a fost reluată în special după cutremurul devastator care a lovit Siria şi Turcia pe 6 februarie.

Citește și : Pentagon Leaks: Prigojin i-ar fi promis Kievului să-i divulge poziţionarea trupelor ruse

Riadul, care a rupt relaţiile cu guvernul sirian în 2012, a confirmat săptămâna trecută că va fi reluată activitatea în misiunile diplomatice din Siria şi din Arabia Saudită.

Cu toate acestea, unele ţări s-au arătat reticente de legăturile cu Assad, printre care Qatarul, care a anunţat că nu-şi va normaliza relaţiile cu guvernul sirian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.