StiripesurseȘtirile zileiSiria : Treizeci şi nouă de militari au murit în urma...

Siria : Treizeci şi nouă de militari au murit în urma prăbușirii Antonovului 26 rus

Publicat:

Treizeci şi nouă de militari au murit în urma prăbuşirii avionului militar de transport, marţi, la aterizare în baza rusă Hmeimim, în vestul Siriei, potrivit armatei ruse, care privilegiază teza accdentului, scrie AFP.

Este vorba – cu excepţia prăbuşirii unui avion ce se îndrepta către aceeaşi bază, în decembrie 2016, în sudul Rusiei, unde au murit 92 de oameni – despre cel mai grav incident legat de intervenţia militară lansată de Moscova în septembrie 2015 în susţinerea regimului lui Bashar al-Assad, potrivit news.ro .

Campania de atacuri aeriene ruse are loc în principal de la Hmeimim, unde preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, în decembrie, că misiunea armatei ruse a fost ”strălucitor îndeplinită” şi a anunţat o retragere parţială a trupelor.

Citește și : SUA impun noi sancţiuni Coreei de Nord pentru asasinarea fratelui lui Kim Kong Un

Avionul de tip Antonov 26 (An-26) s-a prăbuşit marţi, către ora locală 14.00 , la aproximativ 500 de metri de pista de aterizare, a anunţat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, citat de agenţiile ruse.


După ce a evocat 32 de persoane la bord, ministerul a anunţat că aeronava transporta 39 de persoane – 33 de pasageri şi şase membri ai echipajului – care au murit toate.

”Ei erau toţi militari”, a precizat ministerul.

Această prăbuşire creşte la 84 numărul militarilor ruşi ucişi în Siria de la începutul intervenţiei ruse, potrivit unoor bilanţuri oficiale.

Pierderea avionului a fost ”cauzată aparent de o problemă tehnică”, a precizat ministerul în comunicat, subliniind că aeronava s-a prăbuşit şi că nu a fost vizată de tiruri.

O comisie de la Ministerul Apărării a fost însărcinată să studieze ”toate versiunile posibile cu privire la ceea ce s-a întâmplat”, a anunţat ministerul, fără să ofere detalii despre persoanele de la bordul avionului sau circumstanţele accidentului.

Un purtător de cuvânt al Parchetului Militar rus, citat de agenţia Tass, a anunţat că o anchetă cu privire la posibile încălcări ale regulilor de securitate a fost deschisă.

Comitetul de anchetă rus a anunţat într-un comunicat că deschide şi el o anchetă, precizând că An-26 efectua un zbor regulat.

Avioanele de tip An-26 sunt folosite de armata rusă în transportul trupelor şi materialului către Siria, potrivit ziarului Kommersant, potrivit căruia avionul aparţine unui regiment din Levaşevo, în apropiere de Sankt Petersburg (nord-vest).

Mai multe publicaţii dau asigurări că avionul a decolat de la baza militară siriană Kweires către Hmeimim.

Informat, Putin a prezentat condoleanţe rudelor victimelor, a anunţat un purtător de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

ATACURI ÎN SERIE

În decembrie 2016, un avion de tip Tupolev 154 (Tu-154) care transporta peste 60 de membri ai Corului Armatei Roşii către Hmeimim s-a prăbuşit în Marea Neagră după ce a decolat de la Adler, în sudul Rusiei, iar 92 de persoane au murit.

În octombrie 2017, un bombardier de tip Suhoi (Su-24) s-a prăbuşit la decolare, la Hmeimim, iar doi piloţi au murit.

Baza aeriană de la Hmeimim, situată în fieful alawit al preşedintelui sirian, în apropiere de Latakia, a fost pusă la dispoziţia Rusiei de regim la începutul intervenţiei militare ruse în ţară, în septembrie 2015.

Ea a devenit apoi o bază permanentă a armatei ruse, care a desfăşurat zeci de avioane de atac şi bombardiere.

În ultimele luni, baza Hmeimim a fost vizată de atacuri în mai multe rânduri, iar pe 31 decembrie cu tiruri de mortier, de către combatanţi a căror afiliere nu a fost făcută publică şi care au ucis doi militari şi avariat grav şapte aeronave ruse.

Apoi, în noaptea de 5 spre 6 ianuarie, ”drone încărcate cu explozivi” au atacat baza Hmeimim şi baza navală rusă Tartus, mai la sud, fără să provoace victime sau pagube.

Numeroşi mercenari ruşi sunt prezenţi în Siria.

Moscova a recunoscut că cinci dintre ei au fost ucişi în atacuri aeriene ale coaliţiei conduse de Statele Unite în apropiere de Deir Ezzor (est) pe 7 februarie. Presa rusă şi internaţională estimează însă că numărul victimelor ruse ar putea să fie de câteva zeci.

Un An-26, bimotor cu elice şi de mediu curier, poate să transporte până la 40 de persoane şi a fost lansat în 1969. ultimele modele au fost construite în 1986.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

Hollywood schimbă regulile jocului. Ce restricții au fost impuse pentru inteligența artificială

Studiourile și sindicatele de la Hollywood au ajuns la un acord privind utilizarea abuzivă a inteligenței artificiale. Măsurile vin la trei ani de la...

La 82 de ani, Mick Jagger nu stă departe de scenă. The Rolling Stones vor să plece din nou în turneu

Trupa va lansa în iulie albumul „Foreign Tongues”, însă nu a anunțat încă datele pentru viitoarele concerte. Membrii trupei The Rolling Stones pregătesc lansarea celui...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.