StiripesursePoliticăSIS confirmă că presupusul spion arestat în România este un fost...

SIS confirmă că presupusul spion arestat în România este un fost angajat al său de rang înalt

Publicat:

Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS) a confirmat că a fost pus în aplicare, luni, un mandat de aducere emis de autorităţile din România pe numele unui fost angajat de rang înalt al său. Acesta este cercetat pentru trădare, după ce ar fi transmis informaţii secrete, în formă continuată, unor ofiţeri KGB din Belarus.

„În urma acţiunilor specifice derulate de către Serviciul Român de Informaţii, şi în cooperare cu instituţii partenere din Cehia, Polonia, Ungaria şi Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, la 8 septembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au pus în aplicare mandatul de aducere pentru un suspect în vârstă de 47 de ani, fost ofiţer de rang înalt in cadrul SIS, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată”, arată comunicatul SIS.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

SIS îşi reafirmă „angajamentul de a monitoriza atent riscurile la adresa securităţii naţionale şi de a acţiona constant, împreună cu partenerii săi, pentru protecţia securităţii naţionale şi regionale”.

Potrivit surselor agenţiei IPN, fostul ofiţer de rang înalt de la Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova reţinut în România sub suspciunea de trădare, ar fi Alexandru Balan, fost adjunct al şefului SIS.


DIICOT a anunţat luni că suspectul în vârstă de 47 de ani a avut în perioada 2024-2025 două întâlniri la Budapesta, cu ofiţeri de informaţii din cadrul Comitetului Securităţii de Stat (KGB) al Republicii Belarus, existând suspiciuni rezonabile ca aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucţiuni şi efectuarea de plăţi pentru serviciile prestate. El ar fi fost implicat în divulgarea neautorizată a unor informaţii secrete de stat „în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”. Suspectul a fost reţinut pe aeroportul din Timişoara şi este adus la Bucureşti.

Alexandru Balan a fost numit în funcţia de adjunct al şefului SIS în martie 2016, în timpul guvernului condus de Pavel Filip, când viaţa politică a ţării era dominată de Vladimir Plahotniuc, oligarhul căutat acum pentru implicarea în cazul deturnării unui miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc. El a absolvit în anul 2000 Academia de Studii Economice din Chişinău şi a fost angajat la SIS. „De atunci a ocupat diferite funcţii, dar nu vă pot spune care sunt acestea, pentru că este un secret”, a declarat la momentul respectiv pentru Ziarul NAŢIONAL ofiţerul de presă al SIS, Daniela Mânzat.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Ziarul NAŢIONAL menţiona că Alexandru Balan fusese acuzat în urmă cu câţiva ani că ar fi fost responsabil de evadarea bloggerului rus Eduard Baghirov din Republica Moldova, în timp ce acesta se afla în arest la domiciliu, fiind cercetat pentru organizarea protestelor din 7 aprilie 2009.

Nu este clar când a fost demis Balan din funcţia de adjunct al şefului SIS, dar postările lui pe reţelele sociale sunt critice la adresa actualei conduceri a serviciului moldovean de securitate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.