StiripesurseȘtirile zileiSistemul distincțiilor de stat va fi revizuit

Sistemul distincțiilor de stat va fi revizuit

Publicat:

Va fi revizuit sistemul distincțiilor de stat. Proiectul legii privind distincțiile de stat a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Citește și: Un copil de 15 ani a fost alungat de acasă. A cerut ajutorul carabinierilor

Proiectul propune instituirea unui sistem de distincții de stat bazat pe ordine, cruci, medalii și titluri onorifice. Astfel, va fi instituit un nou ordin – „Ordinul Libertății”, care va fi conferit pentru promovarea democrației, drepturilor omului, egalității în drepturi, libertății, pluralismului și toleranței; protejarea patrimoniului cultural; susținerea acțiunilor de caritate și asumarea angajamentului social. De asemenea, se propune instituirea unei noi medalii – „Meritul Academic” – cu două clase graduale, care va fi conferită cadrelor didactice, cercetătorilor și oamenilor de știință pentru activitate pedagogică prodigioasă și rezultate remarcabile în procesul educațional; activitate meritorie în cercetarea științifică fundamentală și aplicativă, soldată cu studii, descoperiri, inovații, implementări importante ale rezultatelor cercetării; promovarea progresului educațional, științific, inovațional, tehnologic și digital.

Noua lege privind distincțiile de stat ale Republici Moldova mai prevede revizuirea conceptului ordinului „Gloria Muncii”. Acesta își va schimba denumirea în „Ordinul Muncii”, va fi renovat artistic, dezvoltat pe clase și va putea fi conferit gradual. La fel, se propune un nou concept și aspect artistic al medaliei „Meritul Civic”, precum și ridicarea la rang de cruce a medaliei „Meritul Militar”, fără modificarea conceptului artistic și cu echivalarea cavalerilor.

Alte prevederi vizează modificarea denumirii „Ordinul de Onoare” în „Ordinul Onoarei”; modificări la „Ordinul Republicii”, la care va fi renovat colanul în corespundere cu simbolistica națională; modificarea conceptului artistic al titlului onorific „Artist al Poporului”. Proiectul mai prevede că distincțiile, care reprezintă o formă supremă de recunoaștere și apreciere oficială a serviciilor remarcabile aduse statului și poporului Republicii Moldova, a meritelor deosebite în activitate și altor contribuții semnificative la dezvoltarea societății, să fie acordate o singură dată în an, pe data de 27 august, când este marcată Ziua Independenței.


Proiectul de lege va fi propus Parlamentului spre examinare și aprobare în prima lectură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În ultimele 24 de ore nu a fost înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică

În ultimele 24 de ore, Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de fraudă telefonică, însă alte șase escrocherii comise anterior au fost raportate...

Emil Ceban își reia activitatea în mediul academic

Emil Ceban a anunțat că își încheie mandatul de ministru al Sănătății și că va continua să activeze în domeniul sănătății din mediul academic,...

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.