StiripesurseȘtirile zileiSistemul judiciar din Venezuela, implicat în represiune (ONU)

Sistemul judiciar din Venezuela, implicat în represiune (ONU)

Publicat:

Magistraţi şi procurori venezueleni sunt implicaţi în violări grave ale drepturilor omului, reprimând membri ai opoziţiei, au declarat joi anchetatori ai ONU, denunţând un sistem judiciar la ordinele regimului, relatează France Presse, potrivit agerpres

“Există suficiente elemente să cred că, în loc să protejeze victimele încălcărilor drepturilor omului, sistemul judiciar din Venezuela a jucat un rol important în represiunea statului împotriva oponenţilor guvernului”, a subliniat Marta Valinas, responsabilă a unei misiuni de anchetă a ONU al cărei al doilea raport l-a prezentat la Geneva.

Citește și : Polonia este forţată să-şi SCHIMBE definiţia legală a violului

“În cadrul crizei profunde a drepturilor omului ce loveşte Venezuela, este afectată grav independenţa sistemului judiciar”, a spus ea.

Cele mai înalte autorităţi ale statului, inclusiv preşedintele Nicolas Maduro, au exercitat o presiune considerabilă asupra justiţiei, potrivit raportului ONU.


Surse din cadrul sistemului judiciar au confirmat că au primit ordine cu privire la modul în care ar trebui tratate cazuri, de asemenea potrivit documentului.

Orice magistrat ce refuză să se supună este intimidat, iar unii dintre ei au trebuit să părăsească ţara “într-un climat de frică”, potrivit raportului, care a studiat 183 de cazuri de opozanţi arestaţi între 2014 şi luna trecută.

“Imensa majoritate” a cazurilor de încălcare a drepturilor omului prezentate de misiunea de investigaţie “nu au dat naştere unor anchete aprofundate, urmăriri penale sau condamnări ale persoanelor responsabile”, a afirmat unul dintre membrii misiunii, Francisco Cox.

Această misiune de investigaţie a fost înfiinţată în 2019 de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

Citește și : Kremlinul mizează pe voturile din Donbas la alegerile din Rusia! Reacţia Kievului este una vehementă

Înaltul comisar al Naţiunilor Unite pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a denunţat, la 13 septembrie, “intimidarea şi incriminarea” activiştilor politici în Venezuela, acuzaţii calificate drept “false” de autorităţile de la Caracas.

Potrivit ONG-ului pentru drepturile omului Foro Penal, în Venezuela sunt încarceraţi în prezent 262 de deţinuţi politici.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.