StiripesurseȘtirile zileiSituația pandemiei de coronavirus în SUA

Situația pandemiei de coronavirus în SUA

Publicat:

Statele Unite au înregistrat 63.643 de cazuri suplimentare de COVID-19 în 24 de ore, potrivit datelor prezentate vineri seară la orele 20.30 (sâmbătă, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, scrie AFP, potrivit agerpres.

Cu o zi înainte, ţara înregistrase joi un nou record de număr de contaminări cu coronavirusul cu peste 65.000 recenzate în 24 de ore.

Citește și : OMS: Este încă posibilă readucerea epidemiei de COVID-19 sub control

De la începutul pandemiei, peste 3,18 milioane de cazuri au fost detectate pe teritoriul american, dar numărul persoanelor care au contactat boala este probabil cu mult mai mare, din cauza dificultăţilor de acces la teste întâmpinate în SUA în martie şi aprilie.

Circa 774 de persoane au murit din cauza COVID-19 în 24 de ore şi epidemia a făcut în total 133.969 de victime în ţară, de departe cea mai afectată din lume în valoare absolută.


Experţii se tem că şi curba deceselor va cunoaşte rapid aceeaşi traiectorie ca şi cea a noilor infecţii. În ultimele zile, Texasul şi Florida au raportat fiecare un număr record de decese de la începutul pandemiei.

Directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA, Anthony Fauci, a tras un semnal de alarmă de mai multe zile într-o serie de interviuri. În unele zone din ţară, ca New York, autorităţile “au preluat controlul asupra situaţiei”, a afirmat el joi pentru site-ul FiveThirtyEight.

Citește și : Trump: Relaţiile SUA cu China au fost ‘grav deteriorate’

“Ca ţară însă, atunci când ne comparăm cu alte ţări, nu cred că putem spune că suntem bine. Pur şi simplu, nu este cazul”, a subliniat el.

Preşedintele Donald Trump, care continuă să minimalizeze explozia de noi cazuri de COVID-19 în ţară, a mers vineri la Miami, în Florida, unul din cele mai mari focare actuale ale pandemiei, pentru o vizită la Comandamentul militar pentru America de Sud.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE a stabilit noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

UE pregătește decuplarea R. Moldova de Ucraina în procesul de aderare

Uniunea Europeană a creat condițiile pentru separarea Republicii Moldova de Ucraina în parcursul de aderare la Uniunea Europeană, după ce ambele candidate au depășit...

DRRM îi premiază pe olimpicii moldoveni

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova premiază învingătorii olimpiadelor republicane de Limba și Literatura Română și la Istoria românilor și universală. Ceremonia se desfășoară...

Obiecte suspecte, posibil radioactive, găsite lângă un bloc din Chişinău

Momente de panică s-au produs aseară pe bulevardul Traian, 19/1 din Chișinău, după ce locatarii unui bloc au observat două obiecte suspecte amplasate sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.