StiripesurseȘtirile zileiSituaţia securităţii în Afganistan 'nu merge în direcţia corectă' (Pentagon)

Situaţia securităţii în Afganistan ‘nu merge în direcţia corectă’ (Pentagon)

Publicat:

Pentagonul a declarat luni că situaţia securităţii în Afganistan “nu merge în direcţia corectă” în timp ce militanţii talibani au capturat o a şasea capitală de provincie afgană, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că Statele Unite sunt profund îngrijorate în legătură cu această tendinţă, menţionând că forţele de securitatea afgane au capacitatea de a lupta împotriva grupului de insurgenţi.

Citește și : Un plic cu gloanțe a fost trimis pe adresa Papei Francisc

Talibanii au preluat controlul luni asupra oraşului Aibak, în nordul Afganistanului, aceasta fiind a şasea capitală de provincie care cade în mâinile insurgenţilor în ultimele patru zile, notează AFP, citând surse de la faţa locului.

Astfel, talibanii controlează de acum şase din cele 34 capitale de provincii în Afganistan, după ce duminică au preluat Kunduz, marele oraş din nord-estul Afganistanului, Taloqan, situat la 50 km la est de acesta, şi Sar-e-Pul, 400 km mai la vest.


Citește și : Un iranian moare de covid la fiecare două minute

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.