StiripesurseSintezeSituație tot mai disperată în enclava rebelă Ghouta Orientală. S-au semnalat...

Situație tot mai disperată în enclava rebelă Ghouta Orientală. S-au semnalat cazuri multiple de sufocare

Publicat:

Aproape 20 de cazuri de sufocare au fost raportate luni seara după bombardamentul regimului sirian asupra enclavei rebele Ghouta de Est, la porţile Damascului, vizată de o ofensivă sângeroasă, a indicat o organizaţie nonguvernamentală citată de AFP.

“Optsprezece cazuri de sufocare şi de dificultăţi respiratorii au fost raportate la Hammouriye după lansarea unei rachete asupra acestei localităţi de către un avion militar”, a indicat, pentru AFP, Rami Abdel Rahman, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), fără a putea preciza originea acestor tulburări.

Opozanţi ai regimului sirian au evocat utilizarea de către Damasc a “gazelor toxice”, ceea ce media de stat a calificat drept “piesă de teatru chimic”.

Regimul sirian, care a dezminţit de mai multe ori folosirea armelor chimice, a fost indicat în ultimele săptămâni ca autor al unor presupuse atacuri cu clor.

Aceste acuzaţii, “nerealiste” conform preşedintelui sirian Bashar al-Assad, au provocat indignare pe scena internaţională, Washingtonul şi Parisul agitând ameninţarea unor lovituri în Siria. “Această chestiune (a armelor chimice) face parte din vocabularul mincinos al Occidentului” şi reprezintă “un pretext pentru a efectua lovituri contra armatei siriene”, a considerat duminică, într-un interviu, liderul de la Damasc.


După un tir cu rachetă efectuat de un avion pe 25 februarie, 14 cazuri de sufocare au fost raportate la Chifouniye, o localitate din enclava rebelă, provocând moartea a doi copii, conform OSDO.

Puterea de la Damasc, susţinută de Rusia, efectuează din 18 februarie în Ghouta de Est o ofensivă aeriană de o intensitate fără precedent, care a ucis aproape 770 de persoane.

Aceasta este însoţită din 25 februarie de o operaţiune terestră care a permis forţelor regimului să recucerească, de la insurgenţi, 40% din enclava rebelă Ghouta, unde aproape 400.000 de locuitori, asediaţi din 2013, trăiesc un “infern pe pământ”, potrivit ONU.

Aceste noi cazuri de sufocare intervin în timp ce Consiliul Drepturilor Omului al ONU a adoptat luni o rezoluţie care cere deschiderea unei anchete asupra asediului enclavei rebele.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.