StiripesurseCultură și MediaDiverse''Skibidi'', ''tradwife'' și ''delulu'', printre termenii adăugați în acest an în...

”Skibidi”, ”tradwife” și ”delulu”, printre termenii adăugați în acest an în dicționarul Cambridge

Publicat:

”Skibidi”, ”tradwife” și ”delulu”, alături de alți termeni argotici popularizați de social media, se numără printre miile de cuvinte noi adăugate în dicționarul Cambridge anul acesta, informează DPA și PA Media.

Sintagme precum ”mouse jiggler’, un termen devenit popular în contextul muncii de la domiciliu și care se referă la un dispozitiv folosit pentru a simula mișcarea mouse-ului pe un calculator, sau ”chimicale veșnice”, din domeniul preocupărilor legate de schimbările climatice, se numără printre cele peste 6.000 de cuvinte nou introduse.

Termenul ”skibidi” a fost de asemenea introdus recent în acest cel mai mare dicționar online din lume.

Este definit ca un ”cuvânt ce poate avea semnificații diferite precum ‘grozav’ sau ‘urât’ sau care poate fi folosit fără un sens anume, sub forma unei glume”.

Termenul a fost inventat de creatorul unei serii video animate intitulate ”skibidi toilet” și devenită virală pe YouTube, a precizat Cambridge Dictionary. Kim Kardashian a arătat că este familiarizată cu sintagma după ce a publicat în octombrie un videoclip pe Instagram, în care arată un lănțișor primit cadou de la fiica ei și care era inscripționat cu cuvintele ”skibidi toilet”.


”Cultura internetului schimbă limba engleză, iar efectul este fascinat de observat și de capturat în dicționar”, a spus Colin McIntosh, manager de programului lexical în cadrul Cambridge Dictionary.

”Tradwife”, prescurtarea sintagmei ”traditional wife”, a devenit de asemenea un termen foarte popular, potrivit Cambridge Dictionary, grație mediului digital.

Termenul se referă la o femeie măritată care nu merge la serviciu, ci se ocupă de gătit, curățenie și îngrijirea copiilor, dar care postează și pe rețelele de socializare.

Alături de termenii noi, au fost introduse și versiuni prescurtate ale unor termeni existenți, cum ar fi ”delulu”, care vine de la cuvântul ”delusional” și are înseamnă ”a crede cu bună știință lucruri care nu sunt reale sau adevărate”.

McIntosh a spus că dicționarul Cambridge adaugă doar cuvintele care vor rezista testului timpului.

”Nu vezi în fiecare zi cuvinte precum ‘skibidi’ și ‘delulu’ introduse în Cambridge Dictionary”, a spus el.

”Adăugăm cuvinte atunci când credem că vor rezista în timp”.

Cambridge Dictionary folosește Cambridge English Corpus, o bază de date de peste 2 miliarde de cuvinte din engleza vorbită și din cea scrisă, pentru a observa cum sunt folosite noile cuvinte de diferiți oameni, cu ce frecvență și în ce contexte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscopul zilei

Ziua de 5 iunie vine cu o energie intensă, marcată de influențe astrale care scot la suprafață emoții ascunse și decizii amânate. Luna activează...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

În faţa expansiunii AI, inventatorul internetului lansează un apel la “păstrarea valorilor” de la începuturile WWW

Confruntat cu ascensiunea inteligenţei artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul inventator al World Wide Web în 1989, a îndemnat, într-un interviu acordat AFP, la "păstrarea...

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.