Slovacia cere ambasadei Rusiei să-şi reducă stafful cu 35 de persoane

Publicat:

Slovacia a cerut ambasadei Rusiei la Bratislava să-şi reducă stafful cu 35 de persoane, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, invocând activităţi inacceptabile derulate de un alt diplomat rus, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Scopul deciziei este de “a stabili un număr maxim de deţinători de paşapoarte diplomatice şi de serviciu la această misiune”, a afirmat Juraj Tomaga într-un comunicat.


Citește și : ONU a numit trei experţi care să investigheze crimele de război din Ucraina

Pe 14 martie, Slovacia a expulzat trei diplomaţi ruşi în urma unor informaţii primite de la serviciul de informaţii. Potrivit cotidianului Dennik N, poliţia a arestat alte trei persoane suspectate de spionaj în favoarea Rusiei, între care un angajat al Ministerului Apărării, un angajat al serviciilor secrete şi o persoană cu legături cu site-ul de ştiri false hlavnespravy.sk, blocat recent de autorităţile slovace.

În replică, Rusia a anunţat luni expulzarea a trei diplomaţi slovaci.

Citește și : O fabrică de bere din Ucraina produce acum cocteiluri Molotov

Rusia a “decis să declare ‘personae non gratae’ trei diplomaţi ai ambasadei Slovaciei. Ei trebuie să părăsească teritoriul Federaţiei Ruse în 72 de ore”, a indicat Ministerul rus al Afacerilor Externe într-un comunicat.

Moscova “a protestat cu fermitate” pe lângă acesta şi împotriva “obstacolelor în activitatea misiunilor ruse în Slovacia şi a ameninţărilor la funcţionarea lor în deplină securitate”, potrivit aceleiaşi surse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.