StiripesurseDiasporaSlovacia nu va acorda vize tuturor ruşilor care încearcă să scape...

Slovacia nu va acorda vize tuturor ruşilor care încearcă să scape de încorporare

Publicat:

Slovacia nu va acorda vize tuturor ruşilor care încearcă să scape de încorporare, după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat mobilizarea parţială a rezerviştilor din Rusia, transmite dpa, potrivit agerpres.

Autorităţile de la Bratislava “analizează individual fiecare caz”, a răspuns duminică purtătorul de cuvânt al ministerului slovac de externe, Juraj Tomaga, la o întrebare a agenţiei de presă citate.

Citeşte şi: Fiona a ucis doi oameni în Canada; Florida şi Cuba se pregătesc deja pentru o altă furtună puternică – Black News

În principiu, Slovacia acordă vize din motive umanitare, însă nu există o regulă clară pentru cei care obiectează din motive de conştiinţă la ordinele de mobilizare, astfel încât să se poată determina dacă acesta este un motiv suficient.

Potrivit lui Tomaga, unii cetăţeni ruşi consideră că Slovacia întârzie intenţionat eliberarea vizelor – atât a celor din motive umanitare, cât şi a altora, cum ar fi cele de studii – deoarece Rusia a redus personalul reprezentanţelor diplomatice slovace din Moscova şi Sankt Petersburg, conform unei “decizii nefondate”.


Purtătorul de cuvânt se referea, probabil, la un diferend diplomatic între ţara sa şi Rusia. La începutul lui martie, Slovacia a expulzat 35 de membri ai ambasadei ruse la Bratislava, suspectaţi de spionaj, iar Moscova a reacţionat pe bază de reciprocitate.

Citeşte şi: Politicieni de dreapta salută victoria Giorgiei Meloni în alegerile din Italia – Black News

Poziţia Slovaciei privind vizele este similară cu a republicilor baltice, a Cehiei şi a Poloniei.

Preşedintele ceh Milos Zeman nu este de acord cu decizia guvernului de la Praga. Într-un interviu televizat duminică, el a afirmat că “o persoană care fuge din Rusia nu este un risc de securitate pentru noi”, iar ruşii care nu doresc să lupte în Ucraina ar trebui acceptaţi la fel ca refugiaţii ucraineni. Ministrul de externe Jan Lipavski declarase deja că “cei care fug din ţara lor pentru că nu vor să îşi îndeplinească obligaţiile faţă de propriul stat nu îndeplinesc astfel condiţiile pentru acordarea unei vize umanitare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.