StiripesurseȘtirile zileiSlusari acuză Guvernul Recean de incompetență

Slusari acuză Guvernul Recean de incompetență

Publicat:

Alexandru Slusari, fost deputat și membru al Consiliului de Administrație al companiei Energocom, a lansat un avertisment privind situația energetică din Republica Moldova. Potrivit lui Slusari, prețul mediu ponderat de achiziționare a energiei electrice în luna aprilie se va situa la aproximativ 108 euro pe MWh, cu aproximativ 37 de euro mai puțin decât prețul actual introdus în tarif.

Totuși, fostul deputat critică deciziile Guvernului, menționând că, în ciuda unui plan inițial al Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) din 16 ianuarie, care prevedea accesarea instrumentelor Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene pentru instalarea a zece centrale electrice mici și a unei centrale mari pe gaz, autoritățile nu au continuat să acționeze în această direcție.

Citeşte şi: Cât ne costă alegerile din toamnă? – Stiripesurse.md

„Aceste centrale ar fi putut să devină funcționale din vară și ar fi asigurat 20% din consumul zilnic de energie electrică al țării. Din păcate, Guvernul a lăsat această problemă să se piardă în fundal și s-a concentrat pe soluții populiste, fără viziune pe termen lung”, a declarat Slusari.

El a adăugat că, în loc să investească în soluții durabile pentru securitatea energetică a Moldovei, Guvernul se axează pe obținerea de compensații financiare de la Uniunea Europeană, care, potrivit lui, sunt folosite mai mult pentru acoperirea deficitului bugetar decât pentru dezvoltarea infrastructurii energetice pe termen lung.


Slusari avertizează că, începând cu luna mai, Moldova ar putea înfrunta o creștere semnificativă a consumului de energie electrică, datorită temperaturilor ridicate și a deficitului de energie în regiune, exacerbat de problemele din Ucraina. În acest context, el se întreabă ce măsuri va lua Guvernul, având în vedere riscurile unei crize energetice iminente.

„Va apela Guvernul din nou la Tiraspol pentru a redobândi livrările de la MGRAS sau va cerși compensații suplimentare de la Uniunea Europeană? Mi-e teamă că, dacă nu se iau măsuri corecte acum, impactul politic al miopiei și populismului va deveni evident atunci”, a concluzionat Slusari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nantoi despre facilitățile oferite Transnistriei: „Malul stâng tot este R. Moldova”

Locuitorii din stânga Nistrului beneficiază de numeroase servicii și facilități oferite de autoritățile de la Chișinău, în pofida faptului că regiunea este controlată de...

UE condamnă atacurile iraniene împotriva Bahrainului

Uniunea Europeană a condamnat ultimele atacuri iraniene împotriva Bahrainului și a cerut Iranului să „respecte pe deplin” memorandumul de înțelegere pentru a pune capăt...

La protestul opoziției din fața Parlamentului ar fi participat 200 de oameni

Aproximativ 200 de persoane au participat la protestul organizat împotriva proiectului politicii bugetar-fiscale, desfășurat astăzi în fața Parlamentului. Citește și: Alertă de căldură extremă. Serviciul...

Moldova ar putea înregistra cea mai rapidă creștere a traficului aerian din Europa

Republica Moldova ar putea deveni țara cu cea mai rapidă creștere a traficului aerian din Europa în următorii ani. Citește și: Un inspector vamal a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.