StiripesurseRăzboi in UcrainaŞmîhal: Ucraina şi-a dublat producţia de arme de la începutul lui...

Şmîhal: Ucraina şi-a dublat producţia de arme de la începutul lui 2024

Publicat:

Şmîhal: Ucraina şi-a dublat producţia de arme de la începutul lui 2024

Ucraina şi-a dublat producţia de arme de la începutul lui 2024 în raport cu 2023, a afirmat marţi premierul ucrainean Denis Şmîhal, o miză importantă pentru Kiev în faţa unei armate ruse mai bine echipate, informează AFP.

“În cursul primelor opt luni ale lui 2024, ne-am dublat producţia de arme în raport cu 2023”, a declarat Şmîhal în timpul unei conferinţe de presă fluviu la Kiev, explicând că Ucraina vrea să producă “peste un milion de drone” anul acesta.

Industria de apărare ucraineană, adesea ajutată de finanţări sau parteneriate occidentale, s-a dezvoltat mult după declanşarea invaziei ruse în februarie 2022 pentru a compensa o penurie de mijloace.

La sfârşitul lui august, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat testarea reuşită a primei rachete balistice de concepţie ucraineană, la câteva zile după ce salutase apariţia pe front a unei rachete-dronă cu rază de acţiune lungă.

Preşedintele ucrainean nu a încetat să ceară mai multe arme de la aliaţii săi, în timp ce Rusia şi-a înteţit loviturile împotriva Ucrainei şi câştigă teren pe frontul de est.


El a susţinut un discurs similar şi vineri în timpul reuniunii Ramstein cu partenerii Ucrainei, de la numele bazei americane din Germania care găzduieşte aceste summituri.

“Derularea războiului depinde direct de calitatea logisticii de aprovizionare şi de respectarea promisiunilor partenerilor”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski luni, în alocuţiunea sa zilnică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.