StiripesurseȘtirile zileiSmogul gros ÎNCHIDE sute de fabrici din Bangkok

Smogul gros ÎNCHIDE sute de fabrici din Bangkok

Publicat:

Thailanda a decis închiderea temporară a aproximativ şase sute de fabrici din apropierea capitalei Bangkok pentru reducerea emisiilor de poluanţi atmosferici, informează agenţia VNA joi, potrivit agerpres.

Premierul thailandez Prayut Chan-o-cha a anunţat această măsură în timpul convorbirilor cu media locale în urma unei şedinţe de Guvern care a avut loc la 5 februarie.

Citește și: Trump se consideră ‘hărțuit’ de anchetele asupra legăturilor sale cu Rusia

Poluarea atmosferică a fost pusă pe seama emisiilor autovehiculelor, producătorilor industriali, proiectelor de construcţie a clădirilor mari şi a practicii fermierilor de ardere a deşeurilor rezultate din agricultură.

Premierul Prayut Chan-o-cha a declarat că majoritatea particulelor fine sunt cauzate de trafic, drept pentru care în opinia sa este necesar ca autovehiculele poluante să fie scoase din uz. De asemenea, şeful Guvernului a făcut apel la populaţie să susţină măsurile guvernamentale pentru reducerea poluării.


Oraşul este învăluit de câteva săptămâni de o ceaţă tulbure, iar populaţia critică din ce în ce mai intens răspunsul autorităţilor, care au minimizat iniţial amploarea problemei şi apoi au dispus închiderea a peste 400 de şcoli din Bangkok, o decizie fără precedent în istoria metropolei.

Citește și: Theresa May revine la Bruxelles cu variante de compromis pentru Brexit

Mai multe măsuri au fost puse în aplicare în ultima lună, însă în zadar. Printre soluţiile găsite de autorităţi s-au numărat operaţiuni aeriene de dispersare a unor substanţe chimice în nori cu ajutorul dronelor pentru a activa formarea averselor sau udarea străzilor cu ajutorul autoutilitarelor. De asemenea, s-a solicitat localnicilor să nu ardă tămâie pentru Anul Nou Chinezesc.

La sfârşitul lunii ianuarie, guvernatorul capitalei Thailandei, Aswin Kwanmuang, a lansat un apel la ajutor în lupta cu valul persistent de poluare atmosferică, după ce operaţiunea desfăşurată cu zeci de drone nu i-a convins pe cei aproape 12 milioane de locuitori ai capitalei thailandeze, din ce în ce mai îngrijoraţi pentru sănătatea lor.

Particulele fine numite PM2,5 (cu diametrul inferior sau egal cu 2,5 micrometri) sunt considerate cele mai dăunătoare pentru sănătate deoarece pătrund cel mai adânc în plămâni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum să scapi de păianjenii și muștele din casa ta pe timpul verii

În timpul verii, insectele sunt mai prezente în case. Geamurile și ușile deschise pot invita păianjenii și muștele înăuntru. Câteva sfaturi ce te ajută...

Ai mâncat salată verde recent? Simptomele care pot indica o infecție periculoasă

Un focar de ciclosporioză, legat de salata iceberg tăiată, afectează mai multe state din SUA. Mulți oameni se întreabă dacă ar trebui să fie...

Un oraș din Noua Zeelandă se pregătește pentru prima eclipsă totală de Soare din ultimii 860 de ani

Deși mai sunt aproape doi ani până la producerea fenomenului, hotelurile dintr-un oraș din sudul Noii Zeelande, încep deja să se umple de rezervări. Autoritățile...

Scene rare și șocante. Un leopard a intrat într-un magazin și a atacat violent personalul

Un leopard a intrat într-un magazin de băuturi alcoolice și a atacat violent mai mulți angajați. Animalul a fost capturat după intervenția unei echipe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.