StiripesurseȘtirile zileiȘoigu declară că Rusia a „spulberat mitul superiorităţii armelor occidentale" și...

Șoigu declară că Rusia a „spulberat mitul superiorităţii armelor occidentale” și că vrea să lovească depozitele cu arme din Ucraina

Publicat:

Șoigu declară că Rusia a „spulberat mitul superiorităţii armelor occidentale” și că vrea să lovească depozitele cu arme din Ucraina

Rusia va intensifica loviturile asupra bazelor de depozitare ucrainene care adăpostesc arme furnizate de Occident, a declarat marţi ministrul apărării, Serghei Şoigu, în timp ce Statele Unite se pregătesc să aprobe şi să livreze un lot mult întârziat de noi ajutoare militare, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

În remarci făcute în faţa oficialilor din domeniul apărării, Şoigu a declarat că Rusia a „spulberat mitul superiorităţii armelor occidentale” şi că forţele sale au iniţiativa de-a lungul frontului de luptă de 1.000 km. El a menţionat că Washingtonul este pregătit să furnizeze Ucrainei un nou pachet de ajutor militar în valoare de aproape 61 de miliarde de dolari, în urma votului de sâmbătă din Camera Reprezentanţilor.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Kievul va primi în curând mai multe sisteme de rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS ca parte a pachetului. Oficialii americani spun că ajutorul va include livrări de muniţie şi interceptoare pentru sistemele de apărare aeriană. Șoigu a declarat că: „Proporţional cu ameninţările reprezentate de Statele Unite şi aliaţii lor, vom continua să îmbunătăţim alcătuirea şi structura Forţelor Armate şi să creştem producţia celor mai populare arme şi echipamente militare. Vom creşte intensitatea atacurilor asupra centrelor logistice şi a bazelor de depozitare a armelor occidentale”.

Şoigu a susţinut și că trupele ruse au capturat luna aceasta satele Pervomaiske, Bohdanivka şi Novomihailivka, deşi luni, un comandant ucrainean a negat căderea celui din urmă, afirmând că trupele sale deţineau 15-20% din sat.

Ministerul rus al Apărării a declarat că puşcaşii marini ruşi implicaţi în operaţiunea de cucerire a Novomihailivka au capturat arme de fabricaţie occidentală, inclusiv lansatoare de grenade suedeze, Javelin-uri antitanc americane şi sisteme de război electronic NATO. Ministerul a publicat o înregistrare video a ceea ce a spus că a fost operaţiunea de capturare a satului. Reuters precizează că nu a putut verifica când a fost filmat videoclipul, dar a putut confirma că locaţia este Novomihailivka, pe baza clădirilor, a drumurilor şi a unui lac care se potriveau cu imaginile din arhivă şi imagini din satelit ale zonei.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.