Sonda spaţială Parker a trecut luni noapte (5 noiembrie) la doar 24 de milioane de kilometri distanţă de suprafaţa Soarelui, o primă trecere prin apropierea stelei care a făcut posibilă viaţa pe Terra în cadrul misiunii sale programată să dureze 7 ani, conform Space.com, transmite şi agerpres.
Din păcate, oamenii de ştiinţă nu pot primi imediat datele ştiinţifice înregistrate de sondă în cursul trecerii sale prin periheliu (cel mai apropiat punct al traiectoriei sale orbitale faţă de Soare) pentru că Soarele este cea mai puternică sursă de unde radio din Sistemul Solar şi a blocat comunicaţiile sondei cu Pământul.
În cursul acestor trecerii prin periheliu, sonda nu trebuie doar să adune date despre Soare ci şi să facă faţă temperaturilor extrem de ridicate din apropierea coroanei. Pentru a reuşi acest lucru, sonda Parker trebuie să facă anumite manevre pentru a-şi menţine constant scutul termic îndreptat spre suprafaţa solară şi pentru a-şi proteja instrumentele de bord.
Sonda Parker va mai trece de două ori prin periheliu în 2019, o dată în aprilie şi o dată în septembrie. Apoi, în luna decembrie 2019 va realiza un al doilea survol al planetei Venus, din cele şapte prevăzute, survoluri menite să apropie şi mai mult traiectoria sondei faţă de Soare.
În timpul manevrelor de luni noapte, sonda s-a deplasat cu viteza de peste 343.000 km/h. Astfel, sonda solară Parker a doborât recordurile de viteză şi de apropiere a unui obiect terestru faţă de Soare.
Pe măsură ce misiunea sondei Parker se derulează, de-a lungul celor 7 ani prevăzuţi de NASA, fiecare trecere pe la periheliu va fi mai apropiată de suprafaţa Soarelui decât precedenta, ajungând în cele din urmă să treacă la “doar” 6,2 milioane de kilometri distanţă de suprafaţa solară. De asemenea, fiecare trecere pe la periheliu se va derula la viteze din ce în ce mai mari, la ultima astfel de trecere sonda urmând să depăşească viteza de 700.000 km/h.
Misiunea sondei solare Parker promite să revoluţioneze modul în care înţelegem Soarele, steaua care guvernează Sistemul Solar şi ale cărei “schimbări de dispoziţie” pot afecta toate planetele. Această sondă a fost lansată la 12 august de la Centrul Spaţial Kennedy, din Florida, cu o rachetă Delta IV-Heavy.
Citeşte şi: SUA: Femeile au fost decisive pentru victoriile democraţilor pentru Camera Reprezentanţilor
Pentru a putea dezlega misterele atmosferei solare, sonda Parker se va folosi de gravitaţia planetei Venus pe care o va survola de 7 ori în aproape 7 ani, pentru a-şi apropia treptat traiectoria de Soare. Sonda va trece prin atmosfera solară la o distanţă de 6,2 milioane de kilometri de suprafaţa stelei – de peste 7 ori mai aproape decât orice altă sondă trimisă spre a studia Soarele.
Sonda Parker va fi şi primul obiect terestru care va zbura prin stratul exterior al atmosferei solare, coroana, şi va transmite seturi de date importante cu privire la originea şi evoluţia vântului solar. Această misiune îşi propune să aducă contribuţii esenţiale abilităţii noastre de a pronostica vremea spaţială, abilitate importantă atât în ceea ce priveşte sateliţii aflaţi pe orbita terestră cât şi pentru viaţa şi tehnologia de pe Pământ.
În punctul de maximă apropiere faţă de Soare, scutul termic al sondei, construit dintr-un aliaj special de carbon ranforsat şi având grosimea de 11,43 centimetri, se va încălzi la peste 1.337 de grade Celsius, dar instrumentele din interiorul sondei vor rămâne la o temperatură de aproximativ 25 de grade Celsius.
Principalul obiectiv ştiinţific al misiunii este de a detecta modul în care energia şi căldura se deplasează prin coroana solară, precum şi identificarea cauzelor care duc la accelerarea vântului solar. De peste 60 de ani oamenii de ştiinţă doresc să poată aduna astfel de date despre Soare, iar până în prezent nu a putut fi proiectat un scut termic suficient de rezistent pentru a duce la capăt o astfel de misiune. Sonda solară Parker va fi dotată cu patru tipuri de instrumente ştiinţifice, concepute pentru a studia câmpurile magnetice, plasma, particulele energetice şi vântul solar.
Sonda Parker face parte din programul “Living With a Star” (Viaţa alături de o stea) al NASA care îşi propune să exploreze aspectele sistemului Soare-Pământ care afectează în mod direct viaţa pe Pământ şi societatea umană.
Soarele este singura stea pe care (cel puţin deocamdată) o putem studia din relativa ei apropiere. Prin studierea Soarelui aflăm mai multe despre stele în general. Soarele este principala sursă de lumină şi căldură pentru viaţa de pe Pământ. Cu cât aflăm mai multe despre Soare, cu atât vom înţelege mai uşor modul în care a evoluat viaţa pe Pământ dar şi cum ar fi putut ea evolua pe alte planete, aflate pe orbita altor stele.
Soarele este şi sursa vântului solar, un flux de particule încărcate electric (în special electroni şi protoni), emis de atmosfera superioară a Soarelui şi care se deplasează cu viteze de peste 500 km pe secundă. Fluctuaţiile vântului solar afectează câmpul magnetic terestru şi energizează centurile de radiaţii Van Allen din jurul planetei noastre, putând afecta sateliţii de pe orbită dar şi alimentarea cu energie electrică la sol.
