StiripesurseȘtirile zileiSonda spaţială chineză se apropie în câteva zile de Marte

Sonda spaţială chineză se apropie în câteva zile de Marte

Publicat:

Sonda spaţială chineză Tianwen-1, care se îndreaptă în prezent spre Marte, va începe “în jurul datei de 10 februarie” o manevră de frânare atunci când va sosi în proximitatea “Planetei Roşii”, a anunţat miercuri o companie media de stat din această ţară, citată de AFP, potrivit agerpres.

Vehiculul spaţial a fost lansat la sfârşitul lunii iulie 2020 din China. El este compus din trei elemente: un modul orbital (care se va roti în jurul planetei Marte), un modul de asolizare şi un robot teleghidat pe roţi (însărcinat cu analizarea eşantioanelor de sol).

Vezi şi: ATAC cu exploziv artizanal împotriva unui deputat grec – VIDEO

“Prima sondă chineză de explorare marţiană a parcurs deja peste 450 de milioane de kilometri şi se află de acum la aproximativ 170 de milioane de kilometri depărtare de Terra”, a anunţat agenţia de presă China Nouă.

“Tianwen-1 ar trebui să activeze procedura de frânare în jurul datei de 10 februarie şi să înceapă astfel rotaţia sa în jurul lui Marte”, a precizat aceeaşi agenţie de presă, care citează China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC), compania care a fabricat această sondă spaţială.


După manevra de frânare, sonda chineză ar trebui să se plaseze apoi pe o orbită în jurul “Planetei Roşii”.

Robotul teleghidat cu roţi, aflat la bordul sondei, ar urma să fie activat pe Marte în luna mai. Având o greutate de peste 200 de kilograme, el este echipat cu patru panouri solare şi ar trebui să rămână funcţional timp de trei luni.

Roverul chinez are mai multe misiuni: analiza unor eşantioane de sol, a atmosferei marţiene, realizarea de fotografii şi participarea la cartografierea “Planetei Roşii”.

Citeşte şi: Jeff Bezos PLEACĂ din funcţia de CEO la Amazon

Foarte ambiţioasă în sectorul spaţial, China speră să obţină din această primă tentativă independentă de explorare a planetei Marte aproape tot ceea ce Statele Unite au realizat în mai multe misiuni marţiene lansate după anii 1960. Este vorba despre cele trei etape cruciale ale unei astfel de misiuni: plasarea unei sonde pe orbită, plasarea pe scoarţa marţiană a unui modul de asolizare şi, apoi, activarea unui robot teleghidat.

Misiunea chineză a fost numită “Tianwen-1” în semn de omagiu adus unui străvechi poem chinez, a cărui tematică este astronomia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Căldura se transformă într-un șoc economic major pentru o Europă nepregătită

Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu își mai poate permite să ignore impactul...

Atacurile asupra navelor în Ormuz s-au intensificat, circa 100 de militari SUA răniți în 2 săptămâni

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, și șefii de stat major interarme se întâlnesc marți cu membrii Congresului pentru prima dată de la reluarea conflictului. Pete...

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.