StiripesurseExterneSoţia preşedintelui Siriei suferă de o maladie necruţătoare

Soţia preşedintelui Siriei suferă de o maladie necruţătoare

Publicat:

Soţia preşedintelui Siriei suferă de o maladie necruţătoare

Prima doamnă a Siriei, Asma al-Assad, a fost diagnosticată cu leucemie, a anunţat marţi preşedinţia siriană, la aproape cinci ani după ce a anunţat că s-a vindecat complet de cancer la sân, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

Comunicatul menţionează că Asma al-Assad, în vârstă de 48 de ani, este supusă unui protocol special de tratament care necesită izolarea, iar în consecinţă ea se va retrage din angajamentele publice.

Vezi şi: VIDEO – Cutremure în regiunea Napoli, fără pagube majore – Stiripesurse.md

În august 2019, Asma a declarat că s-a recuperat complet după un cancer la sân pe care susţinea că l-a descoperit într-un stadiu timpuriu.

Soţia preşedintelui Siriei suferă de o maladie necruţătoare

După ce în Siria a început războiul civil în 2011, fosta bancheră de investiţii născută în Regatul Unit şi-a asumat rolul public de a conduce eforturile de caritate şi de a se întâlni cu familiile soldaţilor ucişi, dar de asemenea şi-a atras ura opoziţiei, potrivit Reuters.


Ea conduce Trustul sirian pentru dezvoltare, un ONG mare care acţionează ca o organizaţie umbrelă pentru multe dintre operaţiunile de ajutor şi dezvoltare din Siria.

Anul trecut, ea l-a însoţit pe soţul ei, preşedintele Bashar al-Assad, într-o vizită în Emiratele Arabe Unite, prima sa călătorie peste hotare alături de el din 2011. Ea s-a întâlnit cu acest prilej Fatima bint Mubarak, mama preşedintelui EAU, iar participarea ei la vizită a fost percepută ca un semn al creşterii rolului ei pe scena publică. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.