StiripesurseȘtirile zileiSpaceX i-a concediat pe angajaţii care au pregătit o scrisoare în...

SpaceX i-a concediat pe angajaţii care au pregătit o scrisoare în care criticau comportamentul adoptat de Elon Musk în spaţiul public

Publicat:

Compania SpaceX a concediat mai mulţi angajaţi implicaţi în pregătirea unei “scrisori deschise” care a criticat în special comportamentul adoptat de Elon Musk în spaţiul public, potrivit unui mesaj expediat de directoarea departamentului de operaţiuni din cadrul acestei companii spaţiale, al cărui conţinut şi a cărui existenţă au fost confirmate pentru AFP de un angajat al firmei californiene, potrivit agerpres.

Un “mic grup” de angajaţi au trimis acea scrisoare tuturor colegilor lor, solicitându-le semnăturile şi participarea la un sondaj, a scris Gwynne Shotwell într-un e-mail expediat joi seară întregului personal al companiei SpaceX.

Citește și :  Washingtonul retrage un apropiat al preşedintelui venezuelean Maduro de pe lista neagră a Trezoreriei

Unii dintre ei s-au simţit “inconfortabil şi intimidaţi sau chiar furioşi, pentru că scrisoarea îi îndemna să semneze ceva ce nu reflecta opiniile lor” sau pentru că scrisoarea “a interferat cu capacitatea lor de a se concentra asupra muncii”, a adăugat aceeaşi directoare de operaţiuni.

Or, consideră ea, “avem prea multe activităţi esenţiale de realizat şi nu avem nevoie de acest tip de activism lipsit de orice măsură”.


După ce a efectuat o anchetă, compania californiană “a concediat un anumit număr de angajaţi implicaţi” în acel demers, a precizat Gwynne Shotwell, fără să precizeze numărul acestora.

Scrisoarea deschisă aflată în pregătire, dezvăluită iniţial de site-ul The Verge, a criticat comportamentul avut de Elon Musk în spaţiul public, precum şi recentele acuzaţii de hărţuire sexuală formulate împotriva lui, considerate “o sursă frecventă de distragere a atenţiei şi de ruşine pentru noi”.

“În calitate de patron şi de cel mai important purtător de cuvânt al companiei, Elon Musk este considerat imaginea SpaceX – fiecare mesaj pe care îl scrie pe Twitter este considerat, de facto, o declaraţie publică din partea companiei, mai ales în ultimele săptămâni”, au adăugat autorii scrisorii.

Reprezentanţii SpaceX nu au dat curs deocamdată solicitărilor trimise de redacţia AFP pentru a obţine un punct de vedere oficial al companiei californiene pe marginea acestui subiect.

Citește și : Al treilea american este dat dispărut după ce a călătorit în Ucraina

CEO-ul SpaceX, care este şi patronul producătorului de automobile electrice Tesla şi al mai multor start-up-uri, este un obişnuit al controverselor de pe Twitter, unde publică în mod regulat mesaje virulente, uneori criptice sau chiar insultătoare. Mesajele lui au căpătat o nouă dimensiune după ce Elon Musk a anunţat în aprilie că doreşte să cumpere această reţea de socializare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.