StiripesurseExterneSpania îi amnistiază pe liderii separatişti catalani

Spania îi amnistiază pe liderii separatişti catalani

Publicat:

Tribunalul Constituţional spaniol a validat principalele aspecte ale legii amnistiei pentru liderii separatişti ai regiunii Catalonia, act normativ promovat de guvernul condus de Pedro Sanchez şi aprobat anul trecut de parlament, a anunţat joi organismul judiciar, citat de AFP, potrivit stiripesurse.ro.

”Plenul Tribunalului Constituţional validează legea amnistiei pentru normalizarea instituţională, politică şi socială în Catalonia”, a indicat tribunalul, care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor spaniole.

Vezi şi: VIDEO Grosu vorbeşte despre situaţia moldovenilor reţinuţi la Moscova – Stiripesurse.md

Decizia, adoptată cu o majoritate de şase magistraţi contra patru, a respins o mare parte a recursului prezentat de Partidul Popular, care s-a opus în mod direct acestei legi negociate de premierul socialist Pedro Sanchez cu Junts, partidul liderului secesionist catalan Carles Puigdemont, în schimbul voturilor esenţiale ale aleşilor săi în parlament pentru mandatul început în 2023.

Textul consideră, între altele, că ”amnistia nu este interzisă de Constituţie şi că adoptarea sa, atunci când răspunde unei situaţii excepţionale şi unui obiectiv legitim de interes public, poate fi admisibilă din punct de vedere constituţional”, potrivit comunicatului.


Decizia aşteptată a TC, care a validat totuşi anumite aspecte minore ale recursului depus de Partidul Popular, nu evaluează însă dacă fapta deturnării de fonduri, pentru care Carles Puigdemont este urmărit în justiţie, trebuie să fie luat în calcul în cadrul acestei legi de amnistie.

Puigdemont, care conducea Catalonia în timpul tentativei de secesiune a regiunii din 2017, trăieşte încă în Belgia pentru a scăpa de justiţia spaniolă.

El nu a putut beneficia pentru moment de legea amnistiei aprobată în iunie 2024, Tribunalul suprem estimând că actul normativ nu este aplicabil persoanelor vizate de o anchetă pentru deturnare de fonduri.

Avocatul lui Carles Puigdemont a anunţat deja că el va depune un recurs la Tribunalul Constituţional, pentru ca acesta să se pronunţe asupra acestui punct precis şi a permite eventuala revenire a sa în Spania.

Premierul spaniol Pedro Sanchez, care a făcut din normalizarea politică în Catalonia una dintre priorităţile sale le venirea la putere în 2018, a salutat decizia Tribunalului Constituţional, evocând o ”veste foarte bună pentru Europa”.

”Amnistia este ilegală şi imorală”, a denunţat în schimb liderul Partidului Popular, Alberto Nunez Feijoo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.