StiripesurseCultură și MediaDiverseSpectacole de teatru rezervate persoanelor de culoare stârnesc controverse la Londra

Spectacole de teatru rezervate persoanelor de culoare stârnesc controverse la Londra

Publicat:

Spectacole de teatru rezervate persoanelor de culoare stârnesc controverse la Londra

Proiectul unui teatru londonez de a rezerva accesul la două spectacole despre sclavie doar pentru publicul de culoare a stârnit joi numeroase critici în Regatul Unit, iar biroul de presă de la Downing Street Nr. 10 (reşedinţa oficială a prim-ministrului britanic – n.red.) a denunţat această idee, considerând-o “o sursă de diviziune”, informează AFP.

Teatrul Noel Coward din cartierul londonez West End intenţionează să organizeze două seri cu tematică “Black Out”, care privilegiază accesul pentru persoanele de culoare, pentru două reprezentaţii ale piesei “Slave Play”, de Jeremy O. Harris, care va fi jucată timp de aproape două luni la Londra începând din 29 iunie, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: SIS trimite o nouă tranșă de dosare la Arhive

Această producţie în care va juca şi actorul Kit Harrington, cunoscut pentru rolul interpretat în serialul TV “Game of Thrones”, s-a bucurat de un imens succes după debutul său pe Broadway în 2019 şi spune o poveste despre “rasă, identitate şi sexualitate” pe o plantaţie.

Cele două seri cu tematică “Black Out” ar trebui să se desfăşoare pe 17 iulie şi 17 septembrie în capitala britanică, suscitând critici care au mers până într-acolo încât au stârnit o reacţie şi din partea Guvernului conservator al Regatului Unit, un mare critic al “wokeism”-ului.


“Prim-ministrul este un mare apărător al artelor şi consideră că ele trebuie să fie incluzive şi deschise către toţi, mai ales atunci când spaţiile artistice primesc o finanţare publică”, a declarat un purtător de cuvânt al premierului Rishi Sunak în faţa jurnaliştilor britanici.

“Este clar că limitarea accesului publicului pe baza rasei este o eroare şi o sursă de diviziune”, a continuat el.

Producătorii spectacolului “Slave Play” au reamintit că seri cu tematică “Black Out” au avut loc pe Broadway în trecut şi că ei “se gândesc cu mare atenţie la modul în care să integreze această iniţiativă în cadrul a două reprezentaţii în timpul celor 13 săptămâni de producţie”.

“Vom oferi în curând mai multe detalii, dar pentru a fi cât se poate de clari, nimeni nu va fi împiedicat să asiste la o reprezentaţie”, au adăugat ei, subliniind faptul că niciunui spectator nu i-a fost refuzat accesul în sală în trecut.

Citeşte şi: Serebrian îi ironizează pe separatişti: Putin s-ar putea să „scape o lacrimă” pentru Transnistria – Stiripesurse.md

Înainte de iniţiativa de la Noel Coward, şi alte teatre au organizat reprezentaţii care au privilegiat accesul persoanelor de culoare în Regatul Unit, mai ales cu ocazia punerii în scenă a piesei “Daddy” a aceluiaşi autor şi pentru “Tambo & Bones”, de Dave Harris.

Atunci când piesele de teatru abordează subiecte precum sclavia, serile cu tematică “Black Out” trebuie să permită publicului să se simtă într-un mediu propice dialogului şi împărtăşirii de experienţe, au declarat organizatorii londonezi, care doresc astfel să includă în rândul spectatorilor şi persoane de culoare “care, altfel, nu şi-ar fi permis” să cumpere un bilet.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.