Liderul Rusiei avea toate motivele să pară încântat după întâlnirea cu președintele american Donald Trump. Putem să-i spunem „spectacolul vechilor prieteni”, scrie Politico, într-un articol de opinie, după întâlnirea din Alaska dintre cei doi.
Încă de când Donald Trump și Vladimir Putin au coborât din avioanele lor pe o bază aeriană din epoca Războiului Rece, lângă Anchorage, Alaska, interacțiunile lor publice au fost remarcabil de cordiale – cu președintele SUA aplaudându-l pe liderul rus, schimburi de zâmbete, o bătaie pe umăr, o conversație animată dar evident prietenoasă pe covorul roșu, potrivit stiripesurse.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
A urmat apoi survolul avioanelor militare americane și momentul spectaculos, care a încălcat protocolul: Putin urcând în „Bestia” – limuzina oficială a președintelui SUA – pentru a împărți drumul către summitul crucial. Liderul rus părea încântat. Și pe bună dreptate.
Pregătirea summitului a fost însoțită de numeroase avertismente și temeri exprimate de oficiali, diplomați și analiști. Mulți se temeau că Trump va fi depășit de abilul fost ofițer KGB, lăsându-i acestuia șansa de a face pași uriași spre obiectivul de a subjuga Ucraina, de a o readuce la statutul de vasal rus – și de a fisura o alianță occidentală deja fragilă, punând America în opoziție cu Kievul și aliații săi europeni.
Deși acest lucru nu s-a întâmplat, iar Ucraina nu a fost „vândută”, Putin pare totuși să fi câștigat cel mai mult din această întâlnire, mai scrie Politico.
A obținut summitul, în pofida faptului că este un om dat în urmărire pentru crime de război, și a fost primit pe pământ american ca un prieten, nu ca liderul unui stat paria care a invadat un vecin suveran.
A obținut toate acestea fără să fi acceptat vreo concesie majoră înainte, inclusiv un armistițiu, și a părăsit Anchorage fără să se fi angajat la o încetare a focului, în ciuda declarațiilor lui Trump din conferința de presă comună, când a spus că omologul său rus ar fi dornic să salveze mii de vieți. Se pare că nu chiar atât de dornic.
Summitul din Alaska, foarte așteptat și organizat în grabă, scriu jurnaliștii de la Politico, nu avea cum să fie un moment de tip Ialta, unde Iosif Stalin l-a convins – unii spun că l-a constrâns – pe Franklin Roosevelt, bolnav și epuizat, și pe Winston Churchill, mereu nemulțumit, să redeseneze harta Europei împărțind-o între sferele de influență occidentală și sovietică.
Și nici nu putea fi un summit de tip Reykjavik, unde în 1986 Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov au pus bazele controlului viitor asupra armelor nucleare, contribuind la destinderea Războiului Rece.
Desigur, scrie Politico, Gorbaciov încerca să gestioneze dizolvarea cât mai grațioasă a Uniunii Sovietice; Putin e hotărât să o reînvie.
Dar, potrivit unor observatori cu experiență – de la Fiona Hill, fosta consilieră pe Rusia a lui Trump, până la Michael Carpenter, fost director pentru Europa în Consiliul de Securitate Națională în administrația Biden – întâlnirea din Alaska a fost o greșeală.
„Summitul l-a legitimat pe Putin pe scena mondială”, a spus Carpenter.
Și nu doar pe scena mondială. Kremlinul și presa controlată de stat au prezentat evenimentul mai degrabă ca pe o întâlnire între doi lideri ai marilor puteri, care decid împreună viitorul global, decât ca pe o discuție despre Ucraina. Înainte de summit, Putin a obținut și validarea americană a ideii de „pământ contra pace”, o lovitură pentru Kiev.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
Potrivit publicației independente Meduza, această narațiune este exact cea pe care Kremlinul a cerut presei controlate să o promoveze în relatările lor: să sublinieze rolul lui Putin în „stabilirea agendei” relației SUA – Rusia și să portretizeze Ucraina ca fiind nerezonabilă și necooperantă.
Toate acestea indică faptul că Putin nu se grăbește să încheie războiul. Dimpotrivă, oprirea lui ar putea pune în pericol regimul său, pentru că ieșirea din economia de război ar putea declanșa lupte politice și sociale interne periculoase.
Iar, desigur, prelungirea conflictului pune și mai multă presiune pe statele europene și pe alianța transatlantică.
