StiripesurseȘtirile zileiSpital regional modern la Cahul

Spital regional modern la Cahul

Publicat:

În sudul țării va fi construit un spital regional modern, iar circa 300 000 de cetățeni vor beneficia de servicii medicale de calitate.

Citește și: Activități militare în Zona de Securitate. Autoritățile constituționale cer încetarea lor imediată

Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor proiectului Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții privind implementarea Proiectului „Spitale Regionale din Republica Moldova”.

Astfel, țara noastră va beneficia de un împrumut de 101 milioane de euro pentru construcția spitalului regional din sudul țării. Instituția medicală va deservi populația din raioanele Cahul, Comrat, Leova, Ceadîr-Lunga, Taraclia, Cantemir și Vulcănești.

Spitalul Regional Cahul va fi construit pe terenul actualului Spital Raional Cahul și va avea o suprafață de peste 50 000 de metri pătrați. Spitalul va dispune de un bloc operator modern, cu opt săli de operație, radiologie intervențională, cateterism cardiac și proceduri avansate de endoscopie. De asemenea, unitatea de primiri urgențe de nivel terțiar va fi echipată cu o sală hibrid pentru intervenții complexe.


Instituția va oferi o gamă completă de servicii medicale, inclusiv cardiologie, chirurgie cardiacă, neurologie, neurochirurgie și intervenții chirurgicale minim invazive. Mai mult decât atât, în cadrul Spitalului Regional Cahul va fi creat și un centru oncologic, pentru a îmbunătăți accesul populației la tratamente avansate împotriva cancerului.

Proiectul va fi implementat până în luna iulie 2030, iar lucrările de construcție vor începe în trimestrul IV al anului 2026.

De menționat că, în prezent, este în proces de implementare și  proiectul „Construcția Spitalului Regional Bălți”, care are un buget de 108 milioane de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.