Spitalele raionale au primit circa jumătate de miliard de lei

Publicat:

Spitalele raionale au primit circa jumătate de miliard de lei

Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, anunță că, de la preluarea spitalelor raionale și până în prezent, suma investițiilor în aceste instituții medicale se apropie de jumătate de miliard de lei.

Potrivit Alei Nemerenco, aceste investiții sunt de șapte ori mai mari decât mijloacele financiare alocate de consiliile raionale, în decurs de un an, iar cele mai multe investiții au fost făcute în echipamente medicale și modernizarea infrastructurii, transmite TV8.md.


Citeşte şi: Ultimele veşti despre moldovenii blocați în Egipt – Stiripesurse.md

Ministrul Sănătății este convins că decizia de a trece spitalele raionale de la autoritățile publice locale la minister este una binevenită, chiar dacă în 2017 nu vedea cu ochi buni această inițiativă, ce aparținea, pe atunci, democraților.

Nemerenco a justificat schimbarea fondatorului ca fiind calea optimă de a moderniza spitalele și de a oferi pacienților acces la servicii de calitate, în condițiile în care contribuția consiliilor, în unele cazuri, era derizorie.

Spitalele raionale au primit circa jumătate de miliard de lei

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cadavrul unei femei de 52 de ani, depistat în celula unui izolator de detenție

Cadavrul unei femei de 52 de ani, depistat în celula unui izolator de detenție O femeie s-a strangulat chiar în izolator. Cazul a avut în...

Ulianovschi îl felicită pe Trump pentru decizia de a promova tineri, după o eră a veteranilor

Ulianovschi îl felicită pe Trump pentru decizia de a promova tineri, după o eră a veteranilor Fostul ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene,...

Mai mulți lideri UE s-au angajat să ajute R. Moldova, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene

Mai mulți lideri UE s-au angajat să ajute R. Moldova, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene În cadrul Summitului Comunității Politice Europene, mai mulți prieteni...

Votat în prima lectură: Modificarea convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene

Votat în prima lectură: Modificarea convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale paneuromediteraneene Agenții economici din Republica Moldova vor putea să participe mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.