Sprijinul pentru Brexit atinge minime record în rândul britanicilor

Publicat:

Potrivit unui sondaj al țării, doar 32% dintre britanici susțin ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, transmite COPE, potrivit RADOR.

Sprijinul public pentru Brexit este la cel mai scăzut nivel, potrivit unui sondaj publicat, joi, de compania YouGov, care arată că doar 32% dintre britanici susțin plecarea Regatului Unit din Uniunea Europeană, în timp ce 56% consideră că a fost o decizie greșită.


Citeşte şi: Curtea Supremă a Noii Zeelande recomandă scăderea vârstei pentru dreptul la vot – Black News

Sondajul ar marca o schimbare majoră de opinie din iunie 2021, una din cinci persoane regretând ieșirea oficială a Marii Britanii din UE. Și este vizibil că în ultimele 18 luni, susținătorii Brexitului s-au redus de la 88 la 70%, procent care marchează minime istorice.

La rândul lor, numărul persoanelor care la acea vreme au votat pentru părăsirea UE și care acum consideră că nu a fost cea mai bună decizie a crescut de la 4 la 19%, potrivit canalului britanic Sky News.

Aceste date sunt cunoscute după ce ministrul de Finanțe al Regatului Unit, Jeremy Hunt, a confirmat că țara are în vedere o recesiune de 1,4% în 2023, prin urmare, pentru a face față crizei economice, guvernul a anunțat majorări de taxe.

Citeşte şi: Donatorii pentru Republica Moldova se reunesc la Paris – Black News

Un fost stabilitor al ratei dobânzii de la Banca Angliei a declarat săptămâna aceasta că Brexitul este principalul motiv pentru care Regatul Unit se confruntă acum cu o nouă rundă de austeritate, deoarece a redus “în mod semnificativ producția potențială a economiei” și “a erodat investițiile în afaceri”.

“Economia Regatului Unit în ansamblul său a fost afectată permanent de Brexit”, a explicat Michael Saunders, care este și membru extern al comitetului de politică monetară al băncii centrale, într-un interviu pentru Bloomberg publicat de ziarul “The Guardian”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

Zeci de paramedici şi pompieri ucişi în Liban în bombardamentele israeliene din ultimele zile

Zeci de paramedici şi pompieri ucişi în Liban în bombardamentele israeliene din ultimele zile Peste 40 de paramedici şi pompieri au fost ucişi în...

Străinii fug din Liban pe măsură ce ofensiva israeliană se intensifică

Străinii fug din Liban pe măsură ce ofensiva israeliană se intensifică Cetăţenii străini din Europa, Asia şi Orientul Mijlociu - inclusiv români - au început...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.