Credinţa populară potrivit căreia cutremurele de mare intensitate tind să aibă loc în timpul unor faze ale lunii sau în anumite momente ale anului a fost contrazisă de o analiză publicată marţi în Seismological Research Letters, citată de Xinhua şi Press Association, potrivit agerpres.
În urma corelării datelor şi fazelor lunii cu 204 cutremure cu magnitudine 8 sau mai mare, datând până în preajma anului 1600, Susan Hough din cadrul Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) a ajuns la concluzia că nu există nicio dovadă potrivit căreia rata acestor seisme importante ar fi influenţată de poziţia Pământului faţă de Lună sau de Soare.
Citeşte şi: Un fost agent CIA a fost arestat pentru păstrarea de documente ULTRAsecrete
Modelele pe care unii observatori le citează ca fiind dovada legăturii dintre seismele mari şi anumite momente ale ciclului Lunii ”nu sunt cu nimic diferite de genul de modele care ar fi obţinute dacă informaţiile ar fi complet randomizate”, a notat Hough.
Totuşi, Hough a recunoscut că gravitaţia exercitată de Lună şi Soare determină într-adevăr unde de stres mareic ce se propagă în interiorul Pământului, fapt ce poate contribui ”într-o mică măsură” la declanşarea seismelor. Acest efect a fost însă prea nesemnificativ pentru a fi util prezicerii undelor de şoc.
Unii cercetători au demonstrat că ”în unele situaţii, există un efect slab în cazul căruia se produc mai multe cutremure atunci când perioadele de stres mareic sunt mari”, a spus cercetătoarea, adăugând însă că ”la lecturarea acelor documente se poate observa că autorii sunt foarte precauţi”.
Citeşte şi: Un preot pedofil rus, condamnat la 14 ani de închisoare într-un lagăr din Siberia
”Ei nu susţin niciodată că datele pot fi utilizate pentru predicţii deoarece modulaţia este întotdeauna foarte mică”, a explicat ea.
Hough a notat că speră ca acest studiu să demonstreze faptul că de-a lungul istoriei ”nu există un istoric al cutremurelor mari care se produc pe lună plină” adăugând, însă, că ”mai devreme sau mai târziu va fi un alt cutremur mare pe lună plină, iar folclorul se va trezi din nou”.











