Stalin: „Oamenii nu-și amintesc decât de cei care i-au trimis pe alții la moarte”
Din meditațiile lui Stalin din opera lui Anatolie Rîbakov Copii din Arbat, volumul 2, La Peur (Teama), volum despre Marea Teroare din anii 1935-1939:
Despre ce reține Istoria:
„Orice Revoluție e însoțită de victime, asta e fatal. Întreaga Istorie a umanității e plină de victime. Victimele războaielor, ale catastrofelor naturale, ale epidemiilor, ale foametei, ale mizeriei se numără cu milioanele. Umanitatea uită repede aceste pierderi, căci pe scurt totul se termină prin moarte, orice viață se termină prin moarte, naturală sau nu, prematură sau tardivă. Moartea e inevitabilă și oamenii s-au resemnat cu asta, scrie historia.ro.
,,Ei nu-și amintesc decît de cei care i-au trimis pe alții la moarte: șefii militari, conducătorii, marii lideri ai poporului. Alexandru cel Mare, Iulius Cezar, Napoleon, Suvurov, și Kutuzov, Stepan Razin, și Pugaciov sînt în toate memoriile, în timp ce numele celor care au pierit pe vremea lor, din cauza lor și pentru ei au căzut în uitare.”
Despre cinismul Conducătorului:
„Nu trebuie niciodată să te justifici. După ce și-a consolidat puterea Napoleon a făcut să fie împușcați sute de oameni. Cine-și amintește de asta? Milioane au pierit în timpul războaielor napoleoniene. Nimănui nu-i mai pasă de asta. Dar el a încercat de a se justifica pentru asasinarea ducelui D’Enghien și Istoria nu i-a iertat încă această moarte particulară.”
Despre Onestitatea omului politic:
„Nu există oameni politici onești și nu vor fi niciodată. «Onestitatea» e un concept de cealaltă parte, una din acele «valori umane» deplasate la un veritabil om politic, și cu atît mai mult la un șef. Șeful utilizează toate resursele umane disponibile, nu mai astfel își poate achita el misiunea sa istorică.”
