Stare de alertă din cauza inundaţiilor în sud-estul Spaniei. Sute de oameni, evacuaţi

Publicat:

Sute de noi evacuări au avut loc în sud-estul Spaniei, devastat în ultimele zile de ploi torenţiale, care încep însă să scadă în intensitate, după ce au provocat moartea a şase persoane, au declarat duminică serviciile de urgenţă, citate de AFP, potrivit agerpres.

Două campinguri din provincia Alicante au fost evacuate, unul în Crevillente, găzduind 300 de persoane, iar altul la Guardamar, potrivit unei purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din regiunea Valencia.


Citește și : Preţurile petrolului ar putea creşte cu 10 dolari pe baril după atacurile cu drone din Arabia Saudită

O parte a comunei Almoradi, de 200 de locuitori, a fost, de asemenea, evacuată preventiv, din cauza apropierii de râul Segura, care a ieşit din matcă de câteva ori în ultimele zile, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit celui mai recent bilanţ furnizat de Ministerul de Interne înainte de aceste ultime evacuări, 3.500 de persoane fuseseră nevoite să îşi părăsească locuinţele din cauza vremii nefavorabile, care a provocat pagube semnificative în sud-estul ţării.

Cantităţile record de precipitaţii au provocat moartea a şase persoane, au făcut drumurile şi căile ferate impracticabile şi au provocat inundaţii majore în regiunile Valencia, Murcia şi Andaluzia.

Citește și : Candidatul Belgiei la Comisia Europeană, acuzat de corupţie

Pericolul nu a trecut încă, deşi precipitaţiile au scăzut în intensitate, a declarat presei ministrul spaniol al Apărării, Margarita Robles, evocând riscul de noi inundaţii din cauza nivelului râului Segura.

În condiţiile în care intemperiile se deplasează spre centrul peninsulei iberice, Agenţia Naţională de Meteorologie a menţinut avertismentul de ploi torenţiale pentru 14 provincii.

Anul trecut, 13 persoane au murit pe insula Mallorca din cauza ploilor torenţiale însoţite de inundaţii şi de viituri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.