Starea de urgenţă la Beirut, prelungită până la 18 septembruie

Publicat:

Starea de urgenţă decretată la Beirut pentru două săptămâni, până la 18 august, în urma exploziei devastatoare din port, a fost prelungită cu o lună, până la 18 septembrie, conform unei circulare semnate luni de secretarul general al Consiliului de miniştri, Mahmoud Makkiyé, citat de AFP, scrie agerpres.

Starea de urgenţă a fost instituită a doua zi după explozie de guvernul de acum demisionar al premierului Hassane Diab. Parlamentul a validat deja decizia privind prelungirea stării de urgenţă, care conferă autorităţilor ‘putere militară supremă’ asupra tuturor forţelor de securitate din ţară şi responsabilitatea menţinerii ordinii în această perioadă.


Citește și: Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

Circulara semnată de Makkiye precizează că decizia a fost luată ‘având în vedere situaţia actuală din teren’ după ‘demisia guvernului care nu a putut aborda problema în Consiliul de miniştri’ şi pe ‘baza acordului excepţional al preşedintelui Republicii şi premierului’.

Deflagraţia din portul din Beirut s-a soldat cu 180 de morţi, peste 6.500 de răniţi, iar 300.000 de persoane au rămas fără adăpost, conform unui bilanţ încă provizoriu. Potrivit directorului regional al UNICEF pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, Ted Chaiban, aceasta a afectat, de asemenea, mii de copii şi a avariat în jur de 120 de şcoli

Citește și: Fostul rege al Spaniei Juan Carlos I se află în Emiratele Arabe Unite din 3 august

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Strangulată în Marea Neagră – Rusia poartă un război naval teribil, care îi zădărnicește ambițiile de mare putere

Strangulată în Marea Neagră - Rusia poartă un război naval teribil, care îi zădărnicește ambițiile de mare putere Conflictul în curs dintre Rusia și Ucraina...

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.