StiripesurseȘtirile zileiStat Islamic revendică ultimul atac terorist din Afganistan - FOTO/VIDEO

Stat Islamic revendică ultimul atac terorist din Afganistan – FOTO/VIDEO

Publicat:

Organizaţia jihadistă Statul Islamic a revendicat atacul comis marţi împotriva sediului postului de televiziune Shamshad TV din Kabul de către un comando de bărbaţi înarmaţi deghizaţi în poliţişti, care au ucis cel puţin două persoane, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Atacul, purtat cu puşti şi grenade, a durat în jur de trei ore, înainte ce forţe de securitate afgane, puternic înarmate, să-i pună capăt şi să-i elibereze pe angajaţii postului ascunşi în clădire.

‘Atacul s-a încheiat. Potrivit comandantului forţelor speciale, toţi angajaţii care se aflau în imobil au fost salvaţi’, a anunţat Shamshad TV, care a reînceput imediat emisia.

Citeşte şi: Atac armat cu lansatoare de rachetă şi grenade asupra unui post tv din Afganistan – FOTO


‘Este un atac împotriva libertăţii presei, dar nu vor putea să ne reducă la tăcere’, a declarat Abid Ehsas, redactorul-şef al Shamshad, intervievat de postul concurent Tolo TV în spitalul din Kabul unde unora dintre colegii săi li se acordau îngrijiri. Ehsasa a precizat că postul său nu a primit ameninţări înaintea atacului.

Potrivit Shamshad, unul dintre atacatori s-a aruncat în aer la poarta clădirii, în timp ce un altul, puternic înarmat, a deschis mai întâi focul asupra unor angajaţi ai postului, după care s-a refugiat pe acoperiş şi a început să tragă în forţele de securitate.

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, doi membri ai personalului de pază au fost ucişi şi alte cinci persoane – un angajat al Shamshad TV şi patru pompieri – au fost rănite.

Statul Islamic a revendicat atacul prin intermediul agenţiei sale de propagandă, AMAQ, susţinând că a ucis ’20 de gardieni şi angajaţi ai Shamshad’. 

Citeşte şi: Doi copii au murit şi numeroşi sunt răniţi, după ce o maşină de teren A INTRAT cu viteză în sala de curs – FOTO/VIDEO

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabiullah Mujahid, negase anterior orice implicare a acestora în atac.

Shamshad TV emite în paştună, a doua cea mai vorbită limbă în Afganistan.

Violenţele având ca ţintă jurnaliştii sunt în creştere puternică în Afganistan, ASJC – o asociaţie de jurnalişti afgani – indicând un număr de 13 angajaţi ai instituţiilor media ucişi în 2016, dintre care zece de către talibani. 
În ianuarie 2016, şapte angajaţi ai Tolo TV, principalul canal privat de televiziune, foarte criticat de talibani, au fost ucişi într-un atentat sinucigaş comis asupra unui microbuz al postului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

21 de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, 21 de cetățeni străini au primit refuz de intrare pe teritoriul Republicii Moldova, informează Poliția de Frontieră. În punctele de...

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.