StiripesurseDiasporaStatele UE din Europa de Est cer corectarea reglementărilor privind interzicerea...

Statele UE din Europa de Est cer corectarea reglementărilor privind interzicerea importului de produse agricole ucrainene (PAP)

Publicat:

Miniştrii Agriculturii din cinci state membre UE – Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia – au cerut într-o scrisoare blocului comunitar să modifice şi să extindă reglementările care restricţionează importul de produse agricole ucrainene, a anunţat agenţia poloneză de presă PAP, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Reuters, potrivit agerpres.   

Conform scrisorii, interzicerea importurilor adoptată în 2 mai nu se aplică bunurilor importate conform contractelor finalizate înainte de acea dată, ceea ce creează riscul ca acele contracte care sunt nedatate să fie autorizate de autorităţile vamale, precizează PAP.

Citește și : Număr record de 71,1 milioane de persoane deplasate pe plan intern în 2022 (raport)

Ca rezultat, există riscul unor abuzuri, în timp ce autorităţile vamale nu dispun de instrumentele necesare pentru verificarea şi examinarea unor astfel de documente, susţin miniştrii. Aceştia au cerut ca restricţiile privind importurile să fie extinse până la finalul anului.

Comisia Europeană a adoptat în 2 mai măsuri preventive excepţionale şi temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina, sub garanţia excepţională a Regulamentului privind măsurile comerciale autonome.


Aceste măsuri sunt necesare având în vedere circumstanţele excepţionale ale blocajelor logistice grave cu care se confruntă cinci state membre ale Uniunii Europene. Măsurile vizează doar patru produse agricole – grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui – originare din Ucraina. Măsurile adoptate urmăresc atenuarea blocajelor logistice care implică aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia şi se vor aplica până la 5 iunie 2023.

În această perioadă, grâul, porumbul, rapiţa şi seminţele de floarea soarelui originare din Ucraina pot continua să circule liber în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia celor cinci din prima linie: Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia. Produsele pot continua să circule sau să tranziteze prin aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau să ajungă într-o ţară sau un teritoriu din afara UE.

În paralel, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia s-au angajat să-şi ridice măsurile unilaterale cu privire la grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea soarelui şi orice alte produse care provin din Ucraina.

Citește și : Peskov: Operaţiunea Rusiei în Ucraina este foarte dificilă

Comisia este pregătită să reimpună măsuri preventive după expirarea actualului Regulament privind măsurile comerciale autonome la 5 iunie 2023, atât timp cât situaţia excepţională continuă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.