Statele UE, îndemnate să aloce un miliard de euro pentru obuze destinate Ucrainei

Publicat:

Statele Uniunii Europene sunt îndemnate să aloce în luna martie un miliard de euro pentru a-şi onora angajamentul de a furniza urgent muniţii armatei ucrainene, afirmă surse diplomatice europene citate miercuri de AFP, potrivit agerpres.

Liderii europeni i-au promis preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski accelerarea furnizării de arme şi muniţii pentru a ajuta armata ucraineană să respingă noua ofensivă a trupelor ruse.


Citește și : În vizită în Irak, Guterres face apel la ‘întreruperea ciclurilor de instabilitate’

Potrivit unui document consultat de AFP, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, le-a cerut statelor UE să contribuie cu încă un miliard de euro la Facilitatea europeană pentru pace (FEP), un fond utilizat pentru achiziţia de arme destinate Ucrainei, această sumă urmând să fie alocată achiziţiei de obuze de calibrul 155 mm folosite de artileria ucraineană.

O asemenea finanţare ar permite livrarea rapidă către Ucraina a circa 250.000 de obuze de 155 mm, cumpărate la un preţ de 4.000 de euro bucata, conform indicaţiilor experţilor de la Bruxelles.

Propunerea va fi discutată de miniştrii europeni ai apărării la reuniunea lor din 7 martie la Stockholm.

În timp ce Estonia a cerut alocarea a 4 miliarde de euro în FEP pentru achiziţia unui milion de obuze care să fie oferite Ucrainei, Borrell le-a cerut statelor UE să scoată muniţii din stocurile lor strategice pentru a le transfera Ucrainei şi a ajuta astfel această ţară în războiul cu Rusia, un conflict de înaltă intensitate caracterizat printr-un mare consum de muniţii.

“Este urgent. Trebuie să mobilizăm rapid mijloacele de care dispunem şi să acţionăm cu ce avem”, a insistat Borrell pe 21 februarie, la o conferinţă de presă comună cu ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Citește și :  Papa Francisc a redus din nou privilegiile deţinute de cardinalii şi managerii de la Vatican

Acesta din urmă a semnalat că armata ucraineană consumă de câteva ori mai multe muniţii decât pot produce statele Alianţei, ale căror stocuri de muniţii au fost în plus diminuate semnificativ în urma ajutorului militar oferit Ucrainei.

Facilitatea europeană pentru pace (FEP) a fost deja alimentată de statele UE cu 3,5 miliarde de euro pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate Ucrainei, o alocare suplimentară de două miliarde de euro fiind convenită între timp în acelaşi scop. Statele UE contribuie la acest fond, din care apoi le sunt plătite armele şi muniţiile transferate Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post)

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post) Săptămâna viitoare, la...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.