Statele Unite acuză Rusia de întârzierea adoptării unei declarații de condamnare a ONU privind atacurile chimice din Siria

Publicat:

SUA au acuzat luni Rusia că face să întârzie adoptarea unei declaraţii de condamnare de către Consiliul de Securitate al ONU a presupuselor atacuri chimice recente în Siria, soldate cu zeci de răniţi, printre care copii, relatează AFP.

Există “dovezi clare” care confirmă folosirea clorului în aceste atacuri comise în Ghouta Orientală, o suburbie a Damascului, a subliniat ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, în cadrul unei reuniuni a Consiliului privind utilizarea armelor chimice în Siria. “Avem informaţii despre folosirea clorului de către regimul Assad împotriva propriului popor în mai multe rânduri în ultimele săptămâni şi, din nou, ieri”, a spus ea, potrivit agerpres.


Cei aproximativ 400.000 de locuitori din Ghouta Orientală, fief al rebelilor, sunt sub asediu din 2013.

Citește și : România și Ungaria au semnat acordul pentru exporturile de gaze naturale

SUA au transmis celor 14 parteneri ai lor din Consiliu un proiect de declaraţie care condamnă utilizarea armelor chimice în Siria. Potrivit diplomaţilor, Moscova a cerut timp înainte de adoptare, pentru a face propriile comentarii.

“Rusia întârzie adoptarea acestei declaraţii – o simplă condamnare legată de copiii sirieni care au probleme cu respiraţia din cauza clorului”, a spus Nikki Haley.

Potrivit proiectului de text obţinut de AFP, Consiliul de Securitate intenţionează să condamne “în termenii cei mai fermi un presupus atac cu clor, la 1 februarie, la Douma, un oraş din Ghouta Orientală, de la periferia estică a Damascului, în care au fost răniţi peste 20 de civili, între care copii”.

Declaraţia evocă o “gravă preocupare după cele trei presupuse atacuri cu clor în Ghouta Orientală în ultimele săptămâni. Cei responsabili de utilizarea armelor chimice, inclusiv clor sau orice alt produs chimic, trebuie să răspundă pentru acţiunile lor”, menţionează textul.

De la începutul războiului în Siria în 2011, regimul preşedintelui Bashar al-Assad a fost acuzat de mai multe ori de către ONU pentru utilizarea gazului de clor sau a gazului sarin în atacuri chimice soldate uneori cu numeroase victime omeneşti. În ianuarie, regimul sirian a dezminţit că ar fi recurs la arme chimice, o poziţie reiterată luni de reprezentantul său la ONU.

La sfârşitul anului 2017, mai multe veto-uri ruseşti au dus la dispariţia unui organism de anchetă comună ONU/OIAC ( Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice), cunoscut ca Mecanismul Comun de Investigaţie (Joint Investigative Mechanism – JIM), privind atacurile chimice din Siria. În ianuarie, Moscova a propus o rezoluţie care prevedea crearea unui nou organism de anchetă. Acesta a fost considerat însă “inacceptabil” de către Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.