StiripesurseȘtirile zileiStatele Unite au depăşit pragul de trei milioane de cazuri de...

Statele Unite au depăşit pragul de trei milioane de cazuri de coronavirus

Publicat:

Statele Unite au depăşit miercuri pragul de trei milioane de cazuri de coronavirus, la o zi după ce Washingtonul a notificat oficial ONU cu privire la retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pe care o acuză că a reacţionat cu întârziere la pandemie, relatează AFP, scrie agerpres.

Prima putere economică a lumii este de departe ţara cel mai puternic afectată de pandemie, atât în privinţa numărului de cazuri, cât şi în privinţa numărului de morţi, într-un context mondial în care numărul infecţiilor creşte din nou şi în care sunt reintroduse măsuri de izolare.

Citește și : Germania a adoptat un plan pentru promovarea egalităţii între sexe

“Până în acest moment, am testat peste 39 de milioane de americani. Dintre ei, peste trei milioane de americani au fost testaţi pozitiv şi peste 1,3 milioane de americani s-au recuperat”, a declarat vicepreşedintele american Mike Pence la Casa Albă, în timp ce bilanţul Universităţii Johns Hopkins a fost actualizat la 3.009.611 de cazuri, dintre care 131.521 de morţi.

După o stabilizare a epidemiei în primele sale focare, în special la New York, SUA se confruntă de câteva săptămâni cu o înmulţire a infecţiilor în Sud şi în Vest.


Americanii nu au ieşit niciodată din primul val de epidemie, care s-a deplasat geografic, iar indicatorii sunt pe roşu în mai multe dintre cele mai populate state, cum ar fi Texas şi Florida.

Preşedintele Donald Trump neagă realitatea acestei resurgenţe şi a scris miercuri pe Twitter că “rata mortalităţii legate de coronavirus a scăzut de zece ori”.

“Am urcat. Nu am scăzut niciodată la nivelul de bază, iar acum urcăm din nou”, şi-a exprimat îngrijorarea Anthony Fauci, cel mai înalt expert în boli infecţioase al administraţiei americane, care trage tot mai puternic semnale de alarmă.

Citește și : Candidaturi de ultim moment pentru postul de director general al OMC

În dezacord cu Fauci, Trump a persistat: “Suntem într-o poziţie bună (…) Am făcut treabă bună. Cred că în două, trei, patru săptămâni, vom fi într-o poziţie excelentă”.

În plină criză sanitară, el a notificat ONU despre retragerea SUA din OMS, acuzată că a întârziat să reacţioneze după apariţia virusului în China în decembrie, cu scopul de a menaja Beijingul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.