StiripesurseȘtirile zileiStatul Islamic publică o înregistrare video cu presupuşi executanţi ai atacului...

Statul Islamic publică o înregistrare video cu presupuşi executanţi ai atacului contra turiştilor occidentali în Tadjikistan

Publicat:

Gruparea Statul Islamic (SI) a difuzat marţi o înregistrare video în care presupuşi executanţi ai asasinării a patru turişti occidentali în Tadjikistan – pe care a revendicat-o luni – îi jură credinţă, în pofida unor dezminţiri ale autorităţilor din această ţară din Asia Centrală care acuză opoziţia islamică, relatează AFP, potrivit news.ro .

Şapte turişti străini pe bicicletă, veniţi să înfrunte strâmtorile celebrului drum din Pamir, au fost loviţi duminică de o maşină şi atacaţi de bărbaţi înarmaţi în regiunea Danghara, la 150 de kilometri sud de capitala Duşanbe.

Citește și : Trump ”studiază” disponibilitatea unor planuri de a imprima arme în 3D

Doi americani, un eleveţian şi un olandez au fost ucişi. Un elveţian şi un olandez au fost răniţi, iar o turistă franceză a scăpat nevătămată.

După ce au evocat iniţial pista unui accident rutier, autorităţile din fosta republică sovietică au anunţat că suspecţii ”aveau cuţite şi arme de foc” şi că un turist a fost rănit cu o armă albă.


Atacul a fost revendicat luni de gruparea Statul Islamic care a pus marţi în circulaţie o înregistrare cu executanţi, afirmând că au ”autorizarea lui Allah” să ucidă ”necredincioşi”.

În această înregistrare video, cinci tineri aşezaţi pe un arbore, cu steagului grupării jihadiste în fundal, denunţă ”ocupaţia” Tadjikistanului, catalogând autorităţile ţării drept ”trădători” care ”şi-au vândut religia”.

Toţi cei cinci seamănă mult celor ale căror fotografii au fost publicate marţi de Ministerul tadjik de Interne. Potrivit ministerului, patru dintre ei au fost ucişi de forţele de ordine, iar al cincilea a fost arestat.

”RUŞINOASĂ ŞI ILOGICĂ”

Ministerul de Interne respinge, cu toate acestea, revendicarea SI şi a desemnat ca vinovat Partidul Renaşterii Islamice din Tadjikistan, interzis în 2015, o decizie criticată de Occident, care considera formaţiunea ca fiind moderată.

Grupul atacatorilor ”a acţionat din ordinul” lui Nosirhudjy Ubaidov, un ”membru activ” al partidului, a dat asigurări ministerul, adăugând că el era condus de alt ”membru activ” al acestui partid, Husein Abdusamadov, în vârstă de 33 de ani, care a fost arestat şi a trecut la mărturisiri.

La rândul său, Consiliul Suprem al Partidului Renaşterii Islamice, care a organizat marţi o reuniune de urgenţă, a respins aceste acuzaţii ”nefondate şi iraţionale”, denunţând o crimă ”ruşionoasă şi ilogică”.

Potrivit depoziţiei sale la poliţie, Abdusamadov a urmat – în Iran – ”un antrenament ideologic, militar şi vizând să efectueze acte de sabotaj”.

În acest scop, ”el s-a dus în patru rânduri în oraşele (iraniene) Qom şi Mazandar în 2014-2015”, a afirmat poliţia tadjică într-un comunicat. În Iran, ”el i-a jurat credinţă lui Nosirhudjy Ubaidov”, un membru activ al Partidului Renaşterii Islamice din 1992.

Iranul a dezminţit ”orice legătură cu acest atac terorist”, prin vocea purtătorului de cuvânt al diplomaţiei sale Bahram Ghasemi, citat de agenţia de presă Mehr.

Relaţiile dintre Iran şi Tadjikistan – care împart moştenirea culturală şi lingvistică persană – se confruntă cu tensiuni puternice de când această ţară, cea mai săracă din Asia Centrală, s-a îndreptat către Arabia Saudită şi alte ţări arabe bogate, sperând să atragă investiţii în economia sa.

Citește și : Trump afirmă că eventualele „contacte” cu Rusia în campania electorală nu constituie infracţiune din punct de vedere juridic

Tadjikistanul, o ţară a cărei populaţie este majoritar sunnită, face din lupta contra integrismului religios o prioritate. Autorităţile apreciază că peste 1.000 de tadjici s-au alăturat jihadiştilor în Irak şi Siria.

Ele au adoptat în 2015 măsuri radicale în vederea contracarării influenţei extremiştilor religioşi, între care bărbierirea cu forţa a bărbaţilor cu bărbi şi o campanie contra purtării hijabului.

Autorităţile au interzis de asemenea partidul de opoziţie Renaşterea Islamică, la acea vreme singurul partid ilsmic legal în ţară, considerat moderat, acuzaându-l că a căutat să instaureze un ”stat islamic” în Tadjikistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Raportul Băncii Mondiale referitor la veniturile R. Moldova

Republica Moldova își menține statutul de economie cu venituri medii-superioare, potrivit clasificării actualizate a Băncii Mondiale. Țara figurează în categoria statelor cu un venit...

Soții și fiica lor decedați într-un accident în Grecia au fost petrecuţi pe ultimul drum

Soții și fiica cea mică a lor decedați într-un accident cumplit produs în Grecia au fost înmormântați astăzi la Strășeni. Slujba de înmormântare a început...

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.