StiripesurseȘtirile zileiStatul New York ridică obligativitatea de a purta mască sanitară în...

Statul New York ridică obligativitatea de a purta mască sanitară în interior

Publicat:

Statul New York ridică, începând de joi, obligativitatea de a purta mască sanitară în interior, inclusiv în magazine, restaurante şi companii, a anunţat miercuri guvernatorul democrat al statului, Kathy Hochul, în condiţiile în care numărul de contaminări cu COVID-19 este în scădere accentuată în SUA, informează AFP, potrivit agerpres

În schimb, această obligativitate de a purta mască va rămâne în vigoare în şcoli şi le va reveni municipalităţilor, printre care şi oraşului New York, şi magazinelor decizia dacă să o impună sau nu angajaţilor şi clienţilor lor, a spus Hochul în timpul unei prezentări în faţa presei.

Citește și : Un prim vot în Congresul american pentru evitarea paraliziei federale

Chiar dacă statul şi megalopolisul New York au fost în 2020 epicentrul pandemiei, cu cel puţin 38.000 de decese în doi ani cauzate de COVID-19 numai în oraş, Kathy Hochul şi-a exprimat mulţumirea că indicatorii sanitari sunt acum “în scădere”. “E un tablou minunat (…) Nu am terminat-o (cu epidemia), însă tendinţa este foarte, foarte bine orientată şi acesta este motivul pentru care luăm în considerare de acum încolo o nouă fază a pandemiei”, a declarat guvernatoarea democrată.

Astfel, şi statul New York renunţă la mască în interior, în urma altor state conduse de Partidul Democrat care au anunţat măsuri identice începând de luni, printre care California, New Jersey sau Connecticut.


Portul măştii sanitare este un indicator politic foarte puternic în SUA, unde obligaţia de a-ţi acoperi faţa este considerată un atac la adresa libertăţilor individuale de o mare parte a dreptei şi Partidului Republican. Acesta din urmă este de altfel bine plasat pentru a-şi întări poziţia în faţa Partidului Democrat al preşedintelui Joe Biden în timpul alegerilor legislative din noiembrie, ce vor reînnoi o parte din Congresul de la Washington.

Portul măştii sanitare nu a fost niciodată impus în marile state conduse de guvernatori republicani, precum Florida sau Texas.

Citește și : Un prim vot în Congresul american pentru evitarea paraliziei federale

Numărul contaminărilor zilnice este în SUA în cădere liberă, fiind de puţin sub 250.000 de cazuri pe zi, media pe ultimele şapte zile, potrivit autorităţilor sanitare: departe de vârful de 800.000 atins la mijlocul lui ianuarie.

Cu toate acestea, SUA au depăşit pe 4 februarie pragul de 900.000 de morţi de COVID-19 în aproape doi ani, potrivit Universităţii Johns Hopkins. Pragul de 800.000 de decese fusese depăşit la mijlocul lui decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.