StiripesurseȘtirile zileiStatutul de protecţie temporară a imigranţilor, extins pentru Honduras şi încheiat...

Statutul de protecţie temporară a imigranţilor, extins pentru Honduras şi încheiat pentru Nicaragua (SUA)

Publicat:

Guvernul Statelor Unite a anunţat luni extinderea cu şase luni a Statutului de Protecţie Temporară (TPS) pentru Honduras şi încheierea acestui program pentru Nicaragua, astfel încât cei 5.349 de imigranţi din această ţară din America Centrală îşi vor vor pierde permisul de a trăi şi lucra pe teritoriul american, transmite agenţia EFE. 

TPS pentru Honduras, de care beneficiază 86.163 de persoane, a fost prelungit provizoriu până pe 5 iulie 2018, dată la care Departamentul de Securitate Naţională al SUA va trebui să se pronunţe din nou asupra viitorului său.

TPS pentru Nicaragua se va încheia pe 5 ianuarie 2019, cu o întârziere de un an faţă de data prevăzută iniţial, pentru a permite astfel “o tranziţie ordonată” a beneficiarilor programului în sensul fie de a putea solicita “un statut alternativ”, fie de a-şi pregăti “reîntoarcerea şi reintegrarea” în ţara lor.

Guvernul american nu a anunţat luni decizia în ce priveşte TPS pentru Haiti şi Salvador, care expiră de asemenea în următoarele săptămâni şi de care beneficiază 58.706 şi, respectiv, 263.282 imigranţi.

TPS este un program de migraţie creat în 1990 şi prin care SUA acordă permise cetăţenilor din ţări afectate de războaie sau dezastre naturale.


În cazurile Honduras şi Nicaragua, Statele Unite au activat TPS în 1998, după trecerea devastatorului uragan Mitch prin America Centrală. Salvador a beneficiat de TPS din 2001 după o serie de seisme iar Haiti, în 2010, în urma cutremurului cu consecinţe catastrofale.

În ultimii ani, beneficiarii de TPS au observat că permisul lor se reînnoia în mod automat pentru o perioadă de 18 luni, dar guvernul lui Donald Trump a decis reevaluarea condiţiilor care au justificat acordarea programului.

Secretarul interimar al Securităţii Naţionale, Elaine Duke, a cerut Congresului să adopte “o soluţie permanentă pentru acest program temporar”, recunoscând “dificultatea cu care se confruntă cetăţenii din Nicaragua şi potenţial din alte ţări”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

Deputații se întrunesc joi în ședință plenară: zeci de proiecte pe ordinea de zi

Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.