StiripesurseSocialSteven Spielberg va filma un remake al celebrului film ''West Side...

Steven Spielberg va filma un remake al celebrului film ”West Side Story”, având la bază versiunea semnată de dramaturgul Tony Kushner

Publicat:

Regizorul american Steven Spielberg va filma un remake al celebrului film ”West Side Story”, o adaptare după musicalul compus de Leonard Bernstein, şi a demarat căutarea de talente pentru rolurile principale, informează vineri AFP.

Lansată în 1961, prima versiune ”West Side Story”, realizată de Robert Wise şi coregraful Jerome Robbins, a primit zece premii Oscar şi a marcat o întreagă generaţie de spectatori, potrivit agerpres.

Filmul lui Steven Spielberg va avea la bază versiunea semnată de dramaturgul Tony Kushner, autorul piesei ”Angels in America”, un imens succes pe scenele de teatru, adaptată apoi pentru televiziune de HBO. Kushner a colaborat deja la alte două filme ale regizorului american, deţinător a trei premii Oscar: ”Lincoln” şi ”Munchen”.

Citește și : Vladimir Putin ar fi votat de cel puţin 67% dintre ruşi (sondaj)

Directoarea de casting Cindy Tolan (cunoscută pentru ”The Place Beyond the Pines” şi ”Straight Outta Compton”) a postat pe contul său de Twitter un afiş prin care se caută actori pentru distribuţia peliculei.


Afişul precizează că participanţii trebuie să aibă vârsta cuprinsă între ”15 şi 25 de ani”, iar pentru rolurile principale – Maria, Anita et Bernardo -, candidaţii trebuie să fie de origine hispanică. La casting se poate prezenta oricine, nu doar actorii.

În versiunea din 1961 a filmului, personajul Maria, care era portorican, a fost interpretat de actriţa albă Natalie Wood, iar Bernardo, tot portorican, de George Chakiris, de origine greacă. Anita a fost interpretată de portoricana Rita Moreno.

George Chakiris şi Rita Moreno au primit fiecare câte un Oscar pentru cel mai bun rol secundar masculin, respectiv feminin.

Steven Spielberg, în vârstă de 71 de ani, realizează pentru prima dată un film muzical.

Anul 2017 a fost propice pentru producţiile de gen, cu ”Beauty and the Beast”, ”La La Land” sau ”The Greatest Showman”, toate trei intrate pe lista primelor zece musicaluri cu cele mai mari încasări în America de Nord.

Adaptare a piesei lui William Shakespeare ”Romeo şi Julieta”, ”West Side Story” este localizată în cartierul Lincoln Square din Manhattan, parte din Upper West Side, unde se confruntă două bande rivale, Sharks şi Jets.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

PAS conduce în preferinţele electoratului din R. Moldova (sondaj)

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, în noul legislativ ar accede șapte partide politice. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat de...

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.