Tot ce ştim până acum despre situaţia incertă din Zimbabwe – FOTO/VIDEO

Publicat:

Armata zimbabwiană a ieşit miercuri pe străzile capitalei Harare şi l-a plasat sub arest la domiciliu pe preşedintele Robert Mugabe, liderul în exerciţiu cu cea mai îndelungată vechime din lume, dând asigurări că nu vrea să-l îndepărteze de la putere, scrie AFP, conform news.ro.

CE SE ÎNTÂMPLĂ?


Potrivit unor martori, un convoi de vehicule militare a fost văzut marţi, în apropiere de Harare, iar focuri de armă au fost auzite, în noaptea de marţi spre miercuri, în apropiere de reşedinţa privată a lui Robert Mugabe, în vârstă de 93 de ani, care conduce Zimbabwe cu o mână de fier de la independenţa ţării, în 1980.

Miercuri dimineaţa, blindate ale armatei controlau accesul în Parlament, la sediul partidului la putere – Zanu-PF – şi în birourile în care şeful statului îşi reuneşte de obicei miniştrii. În rest, activitatea era aproape normală în capitală, potrivit unor jurnalişti AFP.

Armata l-a plasat pepreşedinte în arest la domiciliu şi a preluat controlul asupra capitalei într-o operaţiune vizând, subliniază ea, ”criminali” din jurul acestuia.

”Aceasta nu este o lovitură de stat militară împotriva Guvernului (…). Nu facem decât să vizăm criminalii care îl înconjoară” pe preşedinte, a declarat un oficial militar de rang înalt într-o alocuţiune difuzată, în plină noapte, de televiziunea naţională.

”Imediat ce misiunea noastră va fi îndeplinită, ne aşteptăm ca situaţia să revină la normal”, a adăugat generalul Sibusiso Moyo.

UNDE ESTE MUGABE?

Şeful statului a discutat miercuri la telefon cu omologul său sud-african Jacob Zuma, căruia i-a dat asigurări că este reţinut ”prizonier” la domiciliul său din capitală, adăugând că este bine.

În noaptea de marţi spre miercuri, generalul Moyo a dat asigurări că şeful statului şi familia sa sunt ”teferi şi nevătămaţi” şi că securitatea lor este ”garantată”, fără să ofere alte detalii.

Niciun detaliu nu a fost furnizat despre situaţia soţiei sale, Grace, cu toate că mai multe canale de ştiri anunţau că aceasta a fugit în Namibia.

SUCCESIUNE ÎN FUNDAL

În pofida vârstei înaintate şi unei sănătăţi fragile, Robert Mugabe a fost învestit de Zanu-PF la un nou mandat în alegerile din 2018. În culise, lupta pentru succesiunea sa face ravagii de mai multe luni.

Emmerson Mnangagwa, în vârstă de 75 de ani, un fost director al temutelor servicii secrete din ţară, face figură de succesor ”natural” după ce a ajuns vicepreşedinte al Zimbabwe în 2014.

Ambiţiile sale se lovesc însă de cele ale Primei Doamne Grace Mugabe, în vârstă de 52 de ani, cunoscută prin accesele sale de furie şi gustul ei pentru lux. Săptămâna trecută, el a fost demis din funcţie, în urma unei dispute violente cu a doua soţie a preşedintelui şi a declarat că a fost nevoit să se exileze.

Mnangagwa, unul dintre liderii luptei pentru independenţa Zimbabwe, dispune de numeroşi susţinători în rândul militarilor.

Sfidând pentru prima oară autoritatea prezidenţială, şeful armatei, generalul Constantino Chiwenga, a denunţat în mod violent, luni, îndepărtarea sa şi a avertizat că militarii ar putea ”să intervină” în cazul în care ”epurarea” nu încetează în rândul Zanu-PF.

Grace Mugabe, care conduce puternica Ligă a femeilor Zanu-PF, se poate sprijini pe un grup de tineri activişti radicali din partid – “Generaţia 40” sau ”G40” – care nu s-au pronunţat încă pe tema crizei în curs.

REACŢII INTERNAŢIONALE

Preşedintele sud-african Jacob Zuma, un loial susţinător al omologului său zambwian, s-a pronunţat miercuri împotriva oricărei schimbări ”neconstituţionale” de regim în ţara vecină. ”Foarte preocupat” de situaţie, el a trimis doi emisari speciali la întâlniri cu preşedintele Mugabe şi forţele armate.

Ambasada Statelor Unite în Zimbabwe a recomandat miercuri cetăţenilor americani să rămână acasă, din cauza unor ”incertitudini politice”.

Londra – fosta putere colonială – le-a cerut, la rândul ei, cetăţenilor săi ”să evite orice activitate politică”, amintitnd că ”autorităţile au folosit uneori forţa pentru a reprima manifestaţii”, în trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt

Sonda spaţială RAMSES va întâlni un asteroid care va trece aproape de Pamânt Sonda spaţială europeană RAMSES se va întâlni cu un asteroid, Apophis, care...

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol

Oraşul spaniol Valencia închide trei plaje afectate de o deversare de petrol Consiliul municipal al oraşului spaniol Valencia a închis marţi trei plaje la Marea...

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen

Taylor Swift, onorată pe Aleea Celebrităţilor din oraşul german Gelsenkirchen Oraşul Gelsenkirchen, din vestul Germaniei, a dezvelit o plachetă în onoarea lui Taylor Swift pe...

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.