StiripesurseȘtirile zileiStoltenberg: NATO deschide o anchetă privind incidentul dintre Franţa şi Turcia

Stoltenberg: NATO deschide o anchetă privind incidentul dintre Franţa şi Turcia

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi deschiderea unei anchete privind incidentul denunţat de Franţa cu nave turceşti în cursul unei operaţiuni de control al embargoului ONU privind livrările de arme către Libia, relatează AFP, scrie agerpres.

”Incidentul din Mediterană a fost abordat într-o întâlnire de mai mulţi aliaţi. Am făcut astfel încât autorităţile militare ale NATO să investigheze incidentul pentru a face lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Jens Stoltenberg, la încheierea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din Alianţă.

Citește și : Scoţia va trece la o nouă etapă de relaxare

“Cred că acesta este cel mai bun mod, acum, de a face acest lucru – de a clarifica cu adevărat ceea ce s-a întâmplat”, a adăugat el.

Jens Stoltenberg a insistat, de asemenea, asupra necesităţii de a respecta embargoul Naţiunilor Unite.


”NATO susţine punerea în aplicare a deciziei ONU de a impune Libiei un embargo asupra armelor. Susţinem eforturile ONU pentru a găsi o soluţie la conflict”, a declarat el.

Franţa a denunţat comportamentul ”extrem de agresiv” al Turciei, stat membru NATO, faţă de o fregată franceză care participa la o misiune NATO în Marea Mediterană în cursul unei încercări de a verifica o navă cargo suspectată de transport arme către Libia.

Citește și : Trump denunță deciziile ‘oribile şi orientate politic’ ale Curţii Supreme a SUA

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.