StiripesurseDiasporaStoltenberg: Războiul dintre Rusia şi Ucraina probabil se va încheia prin...

Stoltenberg: Războiul dintre Rusia şi Ucraina probabil se va încheia prin negocieri

Publicat:

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat, joi, că războiul dintre Rusia şi Ucraina probabil se va încheia prin negocieri şi a salutat rolul Statelor Unite în susţinerea Administraţiei de la Kiev şi în consolidarea Alianţei Nord-Atlantice, informează mediafax.

Jens Stoltenberg a afirmat că a avut “întâlniri extraordinare” cu preşedintele SUA, Joseph Biden, cu vicepreşedintele Kamala Harris şi cu Jake Sullivan, consilierul prezidenţial american pentru Siguranţă Naţională.

Citește și : Războiul din Ucraina şi pandemia vor urgenta tranziţia energetică a Europei

Stoltenberg a salutat rolul Statelor Unite în susţinerea Ucrainei şi în consolidarea Alianţei Nord-Atlantice. “Susţinerea Statelor Unite face diferenţa zilnic pe câmpul de luptă din Ucraina”, a declarat Jens Stoltenberg, conform CNN.

“Preşedintele Vladimir Putin a vrut o prezentă mai redusă a NATO şi a invadat Ucraina, dar a obţinut o prezenţă mai extinsă a NATO”, a subliniat Stoltenberg.


“Războaiele, prin natura lor, sunt imprevizibile, deci trebuie să ne pregătim pentru un conflict de lungă durată. Acesta a devenit un război de uzură, în care ucrainenii plătesc un preţ uriaş pentru apărarea ţării pe câmpul de luptă. Dar şi Rusia are multe victime”, a continuat secretarul general NATO.

Citește și : Suedia va furniza Ucrainei ajutor economic suplimentar şi noi echipamente militare

Jens Stoltenberg crede că războiul dintre Rusia şi Ucraina se va încheia “la masa negocierilor” şi a insistat pentru continuarea asistenţei destinate armatei ucrainene.

De asemenea, Stoltenberg s-a declarat încrezător că Turcia va permite, după depăşirea preocupărilor, admiterea Finlandei şi Suediei în NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.