StiripesurseDiasporaStoltenberg se teme că vor fi descoperite şi 'alte atrocităţi' comise...

Stoltenberg se teme că vor fi descoperite şi ‘alte atrocităţi’ comise de forţele ruse în Ucraina

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că se teme de descoperirea ”altor atrocităţi” în timpul recuceririi unor teritorii controlate de ruşi în Ucraina şi a denunţat ”crime de război” în această ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.  

”Mă tem că vom asista la mai multe atrocităţi. Ruşii controlează încă o parte din teritoriul ucrainean. Când va fi recucerit, riscăm să descoperim mai multe gropi comune, mai multe atrocităţi, crime de război, iar acest lucru subliniază importanţa investigaţiilor pentru a stabili toate faptele, astfel încât cei responsabili să fie aduşi în faţa justiţiei”, a subliniat el în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxelles.

Citește și : Macron refuză din nou o dezbatere televizată cu contracandidaţii săi la prezidenţiale

Difuzarea în mass-media internaţionale a unor fotografii făcute în oraşul ucrainean Bucea în care se pot vedea cadavre zăcând pe stradă, unele cu mâinile legate la spate sau parţial arse, precum şi gropi comune, a provocat un val de condamnare la nivel internaţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.