StiripesurseSocialStrada 31 August din Bălți intră în reparație

Strada 31 August din Bălți intră în reparație

Publicat:

Reparația mult așteptată a străzii 31 August din Bălți a început, după ani de degradare a carosabilului și numeroase solicitări din partea locuitorilor. Una dintre principalele artere de centură, intens utilizată de transportul greu, a intrat în șantier începând cu 23 aprilie, iar traficul pe tronsonul dintre străzile Independenței și Ștefan cel Mare a fost deja închis.

Primarul municipiului, Alexandr Petkov, a anunțat că transportul greu nu va mai putea circula pe această stradă și a recomandat utilizarea rutelor alternative prin satul Răuțel sau raionul Glodeni, pentru a evita blocajele în trafic, transmite nordnews.md.

Citeşte şi: Atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Bucăţi de dronă au picat în Galaţi – Stiripesurse.md

În prezent, lucrările sunt efectuate de CET-Nord, care reabilitează rețelele termice de pe tronsonul vizat. Potrivit companiei, intervențiile sunt planificate pentru perioada 24 aprilie – 30 august și includ demolarea unui cămin termic învechit, modernizarea rețelelor și instalarea de echipamente noi, pentru a evita intervenții ulterioare asupra carosabilului.

Ulterior, modernizarea străzii va avea loc în trei etape, pe o lungime totală de aproape doi kilometri. Prima etapă vizează un sector de circa 380 de metri, unde va fi construit un carosabil din beton.


Locuitorii spun că lucrările sunt necesare, descriind starea drumului drept „catastrofală”.

„Permanent mașinile se deteriorau, era groaznic”, a declarat un localnic, în timp ce alții salută inițiativa autorităților.

Pe de altă parte, unii șoferi se plâng de dificultățile create de închiderea traficului și de ambuteiajele formate pe străzile adiacente, precum Pușkin și Ștefan cel Mare.

Costul primei etape depășește 10 milioane de lei, iar lucrările sunt finanțate inclusiv de Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală. Autoritățile estimează că primul tronson va fi finalizat până la sfârșitul verii.

Citeşte şi:  Polonia a fost condamnată la CJUE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primul tronson de autostradă din R. Moldova va fi construit de italieni

Primul tronson de autostradă din Republica Moldova va fi construit de o companie italiană. Proiectul are o durată de aproape patru ani, din care...

O moldoveancă a murit în Italia după ce a căzut de pe bicicletă

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 53 de ani, și-a pierdut viața în urma unui accident produs în Pieve di Soligo....

Maimuţele din Gibraltar au găsit o metodă ingenioasă de a evita durerile de burtă

Pe Stânca Gibraltarului, o zonă turistică aglomerată, una dintre cele mai frecvente privelişti o constituie maimuţele care cerşesc mâncare şi care, uneori, fură gustările...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.