StiripesurseSocialStudenții ar putea primi burse mai mari în 2026. Dan Perciun:...

Studenții ar putea primi burse mai mari în 2026. Dan Perciun: „Vom veni cu creșteri, inclusiv un pachet semnificativ pentru STEM”

Publicat:

Studenții din Republica Moldova ar putea beneficia, începând din 2026, de burse majorate, atât prin indexarea acestora la nivelul inflației, cât și prin creșteri suplimentare pentru specialitățile din domeniul STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică). Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Potrivit ministrului, proiectul bugetului pentru anul viitor va fi prezentat la începutul lunii decembrie, moment în care vor fi comunicate și indicatorii exacți privind alocările destinate burselor.

„Vom adăuga, într-adevăr, și creșterea de burse în anul 2026, cel mai probabil la nivelul inflației, iar suplimentar, pentru specialitățile STEM, vom reveni cu un nou pachet cu creșteri semnificative, mai aproape de luna martie”, a declarat Perciun.

Măsura este parte a angajamentelor asumate de Guvern în cadrul planului de creștere economică realizat împreună cu Uniunea Europeană și urmărește să crească atractivitatea domeniilor precum matematică, fizică, chimie, biologie, inginerie sau arhitectură.

Astfel, începând cu 2026, studenții ar urma să beneficieze de burse indexate, iar cei din specialitățile tehnice și științifice ar putea primi majorări mai consistente.


Citeşte şi:  Ministrul Educației: Șefii direcțiilor raionale de învățământ trebuie selectați în baza unui concurs

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

SIS colaborează cu serviciile speciale din Ucraina și România în cazul contrabandei cu armament depistat la Vama Albița. Cinci persoane au fost reținute

Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova colaborează strâns cu serviciile speciale din Ucraina și România în cadrul investigației privind contrabanda cu armament...

Proprietarii clădirilor abandonate vor fi obligați prin lege să securizeze imobilele. Carp: „Hotelul Național este un simbol al corupției”

Proprietarii clădirilor abandonate vor fi obligați prin lege să asigure securizarea imobilelor și îngrădirea terenurilor aferente, a anunțat președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională,...

Parlamentul European cere o vârstă minimă de 16 ani pentru accesul la rețelele sociale

Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European cere, printr-o rezoluție adoptată miercuri, măsuri ambițioase la nivelul UE pentru a proteja...

Bloomberg publică transcrierea unei convorbiri între trimisul lui Donald Trump și consilierul lui Vladimir Putin. Ion Sturza: „O mutcă aruncată de ruși, extrem de...

Bloomberg a publicat transcrierea unei conversații telefonice dintre Steve Witkoff – descris de presă drept „trimisul foarte special” al lui Donald Trump – și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.