StiripesurseSocialMinistrul Educației: Șefii direcțiilor raionale de învățământ trebuie selectați în baza...

Ministrul Educației: Șefii direcțiilor raionale de învățământ trebuie selectați în baza unui concurs

Publicat:

Șefii direcțiilor raionale de învățământ, care au fost numiți în funcție contrar prevederilor Codului Educației, urmează să fie eliberați din funcție, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul unui live pe o rețea de socializare, menționând că în locul lor urmează să fie alese persoane calificate, în baza unui concurs.

Oficialul a subliniat că, deși Codul Electoral prevedea ca șefii de direcții să fie selectați în baza unui concurs, au fost constatate multiple situații când legea nu a fost respectată.

Citește și : Spînu vrea un acord cu chinezii pentru zboruri directe spre Hong Kong

„În pofida faptului că aceste prevederi au existat în Codul Educației de 8 ani am constat multiple situații când ele nu au fost respectate și atunci s-a impus această modificare legală adițională pentru a corecta situația la zi.

Din momentul aprobării legii, în decurs de 45 de zile toți cei care se regăsesc în această funcție contrar prevederilor Codului urmează să fie eliberați.


Ministerul va numi interimari pentru cel mult 6 luni, urmând ca Consiliile Raionale să desfășoare concursuri conform prevederilor regulamentului aprobat de minister”, a declarat Dan Perciun.

Ministrul a adăugat că procesul de selecție a candidaților la funcțiile de șefi ai direcțiilor raionale de învățământ va cuprinde trei etape.

„Prima este o etapă de eligibilitate. Am prevăzut condiții destul de largi de acces în această funcție. Solicităm studii de master, solicităm experiență managerială anterioară în sistemul educațional.

Următoarea etapă va fi acea testare scrisă, desfășurată la Centrul pentru Tehnologii Informaționale în Educație, testare care și astăzi este parcursă de cei care aspiră la funcția de directori de școli și grădiniță.

Pragul de trecere pentru șefii de direcții va fi mai înalt decât în cazul directorilor. Ulterior, ultima etapă este proba interviului, în baza unui plan de dezvoltare raională a sistemului educațional. Ne așteptăm la o lucrare de până la 20 de pagini care să includă viziunea candidatului pe toate aspectele ce țin de activitatea în sistemul educațional în raionul în care dorește să activeze”, a explicat Dan Perciun.

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat recent modificări la Codul Educației prin care s-au clarificat normele din Cod legate de modul de selectare a șefilor direcțiilor raionale Educație și s-au introdus norme derogatorii prin care acei șefi, care au fost numiți în funcție contrat prevederilor Codului Educației, urmează să fie eliberați.

Citește și : R. Moldova cumpără electricitate din Rusia la prețurile vechi

Menționăm că acest fapt a trezit un val de nemulțumiri în rândul celor vizați, mai mulți conducători ai direcțiilor de învățământ afirmând că autoritățile nu au luat în calcul toate opiniile expuse de ei la consultările publice.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.