SUA acuză pentru prima oară Iranul de ‘răpirea’ şi ‘moartea probabilă’ a americanului Robert Levinson

Publicat:

Statele Unite au acuzat luni, pentru prima oară, Iranul că se face vinovat de ”răpirea” şi ”moartea probabilă” a cetăţeanului american Robert Levinson, un agent FBI în retragere care a fost dat dispărut în 2007 în Iran în circumstanţe misterioase, relatează AFP, potrivit news.ro

Washingtonul a sancţionat doi oficiali din cadrul spionajului iranian – Mohammad Baseri şi Ahmad Khazai – cu privire la o presupusă implicare în acest dosar anunţă Trezoreria.


Citește și : Negocierile post-Brexit fac uşoare progrese, dar pescuitul rămâne în continuare mărul discordiei

Un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei în exerciţiu a lui Donald Trump îndeamnă Guvernul viitorului preşedinte american Joe Biden, care urmează să intre în funcţie în ianuare, ”să includă aducerea înapoi acasă a americanilor deţinuţi pe nedrept” în Iran în cadrul unor eventuale negocieri cu privire la programul nuclear iranian.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.