StiripesurseȘtirile zileiSUA: Adminstraţia va încerca să răspundă la termen cererii Congresului privind...

SUA: Adminstraţia va încerca să răspundă la termen cererii Congresului privind declaraţiile fiscale ale lui Trump

Publicat:

Administraţia americană va încerca să răspundă la termenul impus de democraţi pentru transmiterea declaraţiilor fiscale ale preşedintelui Donald Trump, a indicat sâmbătă secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin, fără însă a promite respectarea acestui termen, din cauza unor constrângeri juridice, transmite AFP, potrivit Agerpres.

‘Sunt sigur că vom răspunde până la scadenţă’, a declarat Steven Mnuchin, subliniind însă că nu se poate angaja ‘prematur cu privire la capacitatea de a încheia o examinare de ordin juridic până la acest termen’.

Citește și : Albania: Poliţişti răniţi în timpul protestului opoziţiei împotriva premierului Rama

Preşedintele democrat al unei comisii din Congres a cerut sâmbătă administraţiei fiscale să producă, după îndelungate tergiversări, declaraţiile de impozit ale lui Donald Trump cel târziu pe 23 aprilie.

Într-o scrisoare adresată conducerii IRS (Internal Revenue Services), Richard Neal, preşedintele Comisiei Căi şi Mijloace (‘Ways and Means’), care supervizează chestiunile fiscale, atrage atenţia că netransmiterea declaraţiilor de impozit ale lui Donald Trump cel târziu la 23 aprilie va fi interpretată ca ‘un refuz’.


Camera Reprezentaţilor, cu majoritate democrată, a cerut săptămâna trecută IRS să-i comunice ultimele şase declaraţii de impozit ale lui Trump, înaintea datei de 10 aprilie.

Miercuri, data limită, Trezoreria a anunţat că nu este în măsură să dea curs la timp acestei cereri, din cauza complexităţii ei.

Donald Trump este primul preşedinte american, după Richard Nixon, care refuză să-şi facă publică situaţia fiscală.

Secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, a repetat sâmbătă că solicitarea democraţilor ridică probleme ‘complexe’ în ce priveşte prerogativele Congresului în materie de investigare şi de comunicare de informaţii personale ale unui cetăţean american.

Citește și : ‘Vestele galbene’, la actul 22 în Franţa: Noi ciocniri cu forțele de ordine

El explicase anterior că a sondat Departamentul Justiţiei pentru a se asigura de compatibilitatea acestei anchete ‘cu legea şi cu Constituţia’.

‘Consider că este de responsabilitatea mea să fac lucrurile în mod corect’ şi ‘(să asigur) că IRS nu este instrumentalizat aşa cum a fost sub administraţia Nixon’, a declarat sâmbătă Mnuchin.

În 1973, sub presiunea unor articole care evocau o posibilă evaziune fiscală, Richard Nixon a acceptat să comunice Congresului declaraţiile sale de impozit. După ce le-a examinat apoi timp de câteva luni, Congresul a concluzionat că preşedintele datora Fiscului peste 400.000 de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.