SUA amenință China cu represalii suplimentare

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a ameninţat Beijingul cu represalii suplimentare, deplângând o “zi tristă” pentru Hong Kong după adoptarea de către autorităţile chineze a unei noi legi privind securitate naţională a acestui teritoriu autonom, transmite miercuri AFP, potrivit agerpres.

“Astăzi este o zi tristă pentru Hong Kong şi pentru toţi iubitorii de libertate din China”, a declarat secretarul de stat american într-un comunicat.


Citește și: NATO aprobă planul de apărare pentru Polonia și țările baltice

“Statele Unite nu vor sta cu mâinile încrucişate in timp ce China va înghiţi Hong Kong-ul cu gura sa autoritară”, a tunat Mike Pompeo.

Legea este acuzată de criticii săi ca fiind o încercare de a reduce la tăcere opoziţia din Hong Kong. Justiţia chineză, potrivit noii legii, este competentă pentru încălcări de securitate “grave”, iar închisoarea pe viaţă este prevăzută pentru infracţiuni la adresa securităţii naţionale.

“În conformitate cu instrucţiunile preşedintelui Trump, vom elimina derogările politice care conferă Hong Kong-ului un tratament diferit şi special, cu câteva excepţii”, a avertizat Pompeo.

Citește și: Facebook interzice o grupare violentă de extremă dreapta

La sfârşitul lunii mai, administraţia de la Washington a revocat statutul comercial preferenţial acordat Hong Kong-ului.

La ONU, 27 de state, printre care Franţa şi Japonia, au invitat China să reconsidere această lege care “ameninţă”, în opinia acestora, libertăţile cetăţenilor din Hong Kong.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În Moldova nu va exista niciun centru pentru solicitanții de azil respinși

În Moldova nu va exista niciun centru pentru solicitanții de azil respinși Moldova nu va găzdui niciun centru pentru solicitanții de azil respinși și vizați...

România, lider european în aprovizionarea cu gaze naturale

România, lider european în aprovizionarea cu gaze naturale România se află pe locul întâi în Europa în ceea ce privește independența de aprovizionare cu gaze...

VIDEO Igor Grosu: „M-am născut în vie și am crescut în vie”

VIDEO Igor Grosu: „M-am născut în vie și am crescut în vie” Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, de Ziua Vinului a vorbit despre originile...

Carne de tun! Rusia pierde tot mai mulți militari pe frontul din Ucraina

Carne de tun! Rusia pierde tot mai mulți militari pe frontul din Ucraina Până în prezent, cea mai sângeroasă lună pentru armata rusă a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.