StiripesurseȘtirile zileiSUA au intrat în recesiune în februarie, după 128 de luni...

SUA au intrat în recesiune în februarie, după 128 de luni de expansiune

Publicat:

Statele Unite ale Americii au intrat în recesiune în februarie, după 128 de luni de recesiune, au indicat luni experţii din autoritatea de referinţă, Biroul naţional de cercetare economică (NBER), transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Apogeul de activitate economică din februarie a marcat sfârşitul expansiunii începute în iunie 2009 şi începutul unei recesiuni, a indicat comitetul de analiză a ciclurilor economice, care a revizuit definiţia recesiunii din cauza brutalităţii şocului provocat de pandemie.

Citește și : Bentley şi Aston Martin reduc locurile de muncă

Definiţia tradiţională a unei recesiuni implică un declin al activităţii economice timp de două trimestre consecutiv, dar comitetul a conchis că “amploarea fără precedent a declinului înregistrat în materie de ocupare a forţei de muncă şi de producţie şi extinderea lui în ansamblul economiei fac ca acest episod să poată fi desemnat ca fiind recesiune, chiar dacă se va dovedi a fi de mai scurtă durată decât contracţiile precedente”, arată grupul într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.