StiripesurseȘtirile zileiSUA au intrat într-o 'nouă fază' a epidemiei de COVID-19

SUA au intrat într-o ‘nouă fază’ a epidemiei de COVID-19

Publicat:

Statele Unite au intrat într-o “nouă fază” a epidemiei de COVID-19, în prezent foarte extinsă pe teritoriul american, a declarat duminica aceasta coordonatoarea grupului de la Casa Albă pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, Deborah Birx (foto), relatează AFP, potrivit agerpres.

“Suntem într-o nouă fază”, a spus Birx. “Ceea ce vedem astăzi este diferit de martie şi aprilie”, a declarat ea pentru CNN, subliniind că măsurile luate local pentru a încerca să se oprească contagiunea au început să aibă efecte.

Vezi și: Doi astronauţi au amerizat cu capsula SpaceX – VIDEO

Virusul “s-a răspândit extraordinar. Este prezent atât în zonele rurale, cât şi în cele urbane”, a spus ea, avertizându-i pe “toţi cei care locuiesc în zonele rurale (că) nu sunt imuni sau protejaţi în faţa acestui virus”.

Ea a insistat că respectarea măsurilor sanitare precum purtarea măştii, măsuri de igienă şi distanţare fizică sunt esenţiale.


Citește și: Armata israeliană a deschis focul la granița cu Siria

Statele Unite au înregistrat duminică 47.508 de cazuri noi de infectare şi 515 decese legate de coronavirus în ultimele 24 de ore, potrivit unui bilanţ realizat de Universitatea Johns Hopkins.

În total, în Statele Unite au fost raportate peste 4,6 milioane de cazuri şi 154.834 de decese, devenind ţara cea mai afectată de pandemia de COVID-19. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Radu Musteață îşi explică demisia

Radu Musteață, care a fost ministru al Agriculturii pentru două zile, a publicat un mesaj de rămas bun. Acesta susține că decizia de a...

Pompierii moldoveni au stins un alt incendiu de vegetație în Grecia

Pompierii din Republica Moldova, detașați în Grecia în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, au intervenit ieri, 23 iulie, la o nouă...

ANI a luat la ochi averea unui INSP

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii și al intereselor personale în privința lui Dumitru Pînzaru, ofițer superior în cadrul Inspectoratului Național...

2 492 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice

La finele primului semestru al anului 2026, în Registrul de stat al persoanelor juridice figurau 2 492 de agenți economici din stânga Nistrului și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.